Maia Sandu, către un jurnalist: S-ar putea să fiți plătit din bani furați
- știri
- 19 martie, 2024
- 09:47
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, s-a arătat deranjată de întrebările unei jurnaliste de la Canal 5, adresate la o conferință de presă și a decis să o întrebe pe reporteră ce buget are instituția de presă pe care o reprezintă.
"O întrebare adresată de o jurnalistă despre licitația pentru spațiile comerciale la Aeroportul Internațional Chișinău a provocat o serie de nemulțumiri. Maia Sandu, șeful statului, a acuzat instituția media pentru care lucrează jurnalista de implicare în acțiuni ilegale. Licitația a fost anulată și urmează să fie organizată o nouă procedură pentru acordarea acestor spații."
@Guguta.com
Nemulțumirile au venit după ce jurnalista i-a adresat șefului statului o întrebare despre licitația pe spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.info. „Trebuie să le spunem cetățenilor că dumneavoastră aici reprezentați o instituție media care lucrează pentru un om care în toți acești ani a făcut bani din Aeroport, în mod ilegal, pentru că a fost în detrimentul cetățenilor concesionarea acestuia. Noi am reîntors aeroportul statului și urmează o ultimă etapă în care compania personajului pentru care dvs. lucrați va fi scoasă din aeroport, astfel încât să vină o companie care să lucreze cinstit, să plătească impozite și să aibă de câștigat și cetățenii. Ne vom asigura că licitațiile sunt corecte”, a spus Maia Sandu. În replică, jurnalistă l-a întrebat pe șeful statului dacă are dovezi pentru cine lucrează ea. „Dumneavoastră aveți dovezi pentru cine lucrez eu?”, a precizat jurnalista. „Ce buget are instituția dvs media?”, a replicat Sandu. „Nu cunosc”, a răspuns reportera. „Ar trebui să știți, pentru că s-ar putea să fiți plătită din bani care au fost furați de la cetățeni”, a adăugat Maia Sandu. Știri.md amintește că pe data de 19 februarie a expirat termenul de depunere a licitațiilor pentru acordarea spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, însă licitația a fost anulată. La 20 februarie, Agenția Proprietății Publice a prezentat noul calendar al procesului de organizare a licitației publice pentru spațiile comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterilă din incinta Aeroportului Internațional Chișinău (RMO).
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.