Locuitorii satului Egorovca au acces la apă potabilă grație României
- tvrmoldova
- 26 decembrie, 2023
- 09:16
Locuitorii satului Egorovca, raionul Fălești, au acces la apă potabilă direct în propriile gospodării. Primăria localității a finalizat cu succes implementarea proiectului intitulat „Alimentarea cu apă a satului Egorovca". Acesta a fost evaluat la suma totală de 531.386,42 de euro.
"Un proiect vital pentru comunitatea locală a fost realizat cu succes prin investițiile generoase din partea Guvernului Republicii Moldova și Guvernului României. O colaborare care nu doar a dus la construirea a 10 kilometri de rețea de alimentare cu apă, dar a și asigurat 490 de gospodării casnice cu un sistem modern și fiabil de distribuție a apei. Aceasta este dovada puterii colaborării și investițiilor inteligente în infrastructura comunitară."
@Guguta.com
Proiectul vital a fost posibil de realizat datorită investițiilor din partea Guvernului Republicii Moldova și a Guvernului României. Guvernul de la Chișinău a alocat 4,6 milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională Locală (FNDRL), iar Guvernul de la București a contribuit în vara acestui an cu 260.601,08 euro.
În cadrul proiectului, s-au construit 10 kilometri de rețea exterioară de alimentare cu apă, inclusiv o platformă pentru sonda arteziană. Infrastructura nou creată include și o stație de tratare a apei potabile și un turn de apă, oferind astfel un sistem modern și solid pentru distribuția apei în localitate.
Un total de 490 de gospodării casnice cu 800 de locuitori vor beneficia de pe urma acestui sistem modern de alimentare cu apă.
Proiectul este cofinanțat prin Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenta tehnica și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România, Republicii Moldova.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.