Joi jurnaliști, audiați în calitate de martori în dosarul Marinei Tauber
- europalibera
- 15 mai, 2024
- 12:02
Doi reporteri ai Ziarului de Gardă, care au investigat protestele antiguvernamentale ale Partidului Șor, au depus declarații în procesul deputatei Marina Tauber, judecată pentru finanțarea ilegală a fostului său partid, între timp declarat neconstituțional și radiat.
"Jurnaliștii Natalia Zaharescu și Vasile Ursachi au dezvăluit într-o instanță detaliile unei investigații în care au descoperit că protestatarii din Chișinău erau plătiți, în timp ce Marina Tauber, acuzată de a încerca să obstrucționeze justiția, riscă până la patru ani de închisoare sau o amendă semnificativă."
@Guguta.com
Jurnaliștii Natalia Zaharescu și Vasile Ursachi au fost audiați ieri, 14 mai, în calitate de martori ai acuzării, la Judecătoria Buiucani, care examinează dosarul, transmite Știri.md, cu referire la europalibera.org. În toamna anului 2022, ambii jurnaliști s-au infiltrat în rândul protestatarilor aduși în centrul Chișinăului de Partidul Șor și au relatat ulterior că aceștia erau plătiți. În cadrul instanței, aceștia au relatat că și-au început investigația sub acoperire la Orhei, unde s-au alăturat protestatarilor care au fost aduși organizat la una din demonstrații la Chișinău, ascunzându-și adevărata identitate. La scurt timp după protest, aceștia au fost sunați de organizatori și invitați să-și ridice onorariul pentru participare, câte 400 de lei fiecare. De asemenea, jurnaliștii au spus că după publicarea investigației, ei au fost chemați la audieri de oamenii legii și au predat banii primiți pentru protest Centrului Național Anticorupție (CNA). Marina Tauber este acuzată de faptul că a vrut să împiedice examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a dosarului pornit pe numele lui Ilan Șor. În cazul în care va fi găsită vinovată, Marina Tauber risca o pedeapsă de până la patru ani de închisoare sau amendă în mărime de până la 47.500 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la trei ani. Precizăm că procurorul general interimar, Ion Munteanu, a solicitat Parlamentului, la 14 martie, ridicarea imunității parlamentare a deputatei Marina Tauber, aceasta fiind vizată într-un dosar penal pentru amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit lui Munteanu, pe data de 12 aprilie 2023, Tauber a dat buzna în sala de judecată în care avea loc ședința într-un dosar în care era învinuit Ilan Șor, i-a numit „corupți” pe magistrați și procurorul de caz și i-a amenințat cu blocarea procesului de judecată prin invocarea faptului că afară așteptau 3.000 de simpatizanți ai acestuia. Cererea a fost acceptată cu votul a 57 de deputați PAS, iar în consecință Tauber a fost lipsită de imunitate, pentru a noua oară din 2019. Olesea Stamate a lipsit din plenul Legislativului în timpul votului. Știri.md amintește că Marina Tauber a fost decorată cu Ordinul Prieteniei la inițiativa lui Vladimir Putin. Distincția i-a fost oferită de către președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin. În cadrul vizitei sale la Moscova, unde a fost prezentă alături de Ilan Șor și Evghenia Guțul la parada dedicată Zilei Victoriei, Tauber a mers și la Duma de Stat, unde a fost întâmpinată de mai mulți deputați ruși.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.