Jens Stoltenberg este încrezător că Suedia va deveni membră NATO în 2024
- protv
- 01 ianuarie, 2024
- 14:04
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se aşteaptă ca alianţa nord-atlantică să finalizeze în 2024 procesul de aderare al Suediei, transmite luni dpa.
"Într-un recent interviu, Jens Stoltenberg și-a exprimat încrederea că Suedia va fi inclusă ca al 32-lea membru NATO la summitul din iulie 2023, după ce a respectat promisiunile sale către Turcia. Acest progres vine în urma unor discuții de lungă durată privind aderarea Suediei și rolul crucial al Turciei în securitatea europeană."
@Guguta.com
Într-un interviu acordat dpa la finalul lui 2023, Stoltenberg şi-a exprimat încrederea că Suedia va fi inclusă în calitate de cel de-al 32-lea membru al alianţei cel mai târziu la summitul NATO din iulie.
Suedia şi-a respectat promisiunile făcute Turciei, a insistat Stoltenberg. În prezent, se poartă discuţii între SUA şi Turcia cu privire la achiziţionarea de către Ankara de avioane de luptă americane F-16, o altă cerinţă a guvernului turc.
Suedia şi-a depus candidatura pentru aderarea la NATO în mai 2022, decizie afectată de războiul declanşat de Kremlin asupra Ucrainei, şi spera să adere în acea vară.
Totuşi, Turcia a acuzat Suedia că-i lipseşte hotărârea în a gestiona chestiunea ''organizaţiilor teroriste", precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a refuzat să-şi dea acordul, în contextul în care primirea de noi membri în alianţă trebuie aprobată în unanimitate de membrii existenţi, potrivit Agerpres.
După ce Suedia a făcut concesii, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat recent că va permite ratificarea de către parlamentul turc a aderării Suediei la NATO. În acelaşi timp, însă, el doreşte ca şi Congresul SUA să-şi dea aprobarea pentru livrarea de avioane de luptă americane F-16 în Turcia.
Diplomaţi spun că apelul lui Erdogan a venit ca răspuns la faptul că aliaţi precum Statele Unite şi Germania au restricţionat exporturile de arme către Turcia în ultimii ani, invocând achiziţiile turce de armament din Rusia şi preocupări privind statul de drept.
Stoltenberg a subliniat importanţa Turciei pentru securitatea Europei. "Amplasarea sa strategică la Marea Neagră demonstrează acest lucru, dar şi faptul că (Turcia) se învecinează cu Irakul şi Siria", a explicat secretarul general al NATO.
Turcia "joacă un rol cheie" în lupta împotriva grupării Stat Islamic, a adăugat Stoltenberg, remarcând că NATO foloseşte infrastructura Turciei pentru a înfrânge organizaţia teroristă.
Întrebat despre diferendele cu Turcia, Stoltenberg a declarat că "există îngrijorări exprimate de aliaţi ai NATO referitoare la condiţiile de muncă ale jurnaliştilor şi la alte chestiuni legate de statul de drept", dar a adăugat că pentru aceasta este NATO, o platformă unde aliaţii îşi exprimă îngrijorări şi discută chestiuni.
Următorul summit regulat al NATO va avea loc la Washington între 9-11 iulie, iar alianţa urmează să sărbătorească totodată 75 de ani de la înfiinţare.
Pentru ca Suedia să fie primită în NATO ca membru cu drepturi depline, toţi membri actuali ai alianţei trebuie să ratifice aşa-numitul protocol de aderare. În afară de Turcia, nici Ungaria nu a făcut până acum acest lucru. Totuşi, guvernul de la Budapesta a insistat în repetate rânduri că Ungaria nu va fi ultimul stat care să ia această măsură.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.