Iurie Razlavan, despre sezonul de încălzire 2023-2024: A fost unul obișnuit
- realitatea
- 05 aprilie, 2024
- 19:26
Sezonul de încălzire 2023-2024 în Capitală s-a încheiat începând cu ziua de 1 aprilie curent, atunci când Primăria municipiului Chișinău a emis dispoziția de deconectare de la agentul termic a tuturor consumatorilor.
"Iurie Razlovan, directorul interimar al Termoelectrica, a afirmat că, în ciuda provocărilor, sezonul de încălzire 2023-2024 a fost gestionat cu succes. Totuși, el a subliniat importanța creării de Asociații de locatari pentru o gestionare mai eficientă a blocurilor, în contextul noii legi privind condominiile."
@Guguta.com
Vineri, 5 aprilie, directorul interimar al S.A. „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, a organizat o conferință de presă în care a vorbit despre rezultatele, dar și provocările sezonului de încălzire 2023-2024, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md. Potrivit directorului general interimar, sezonul de încălzire 2023-2024 a fost unul obișnuit. „Am avut un sezon obișnuit, în care am avut defecțiuni și situații de avarie, în care colectivul întreprinderii le-a gestionat destul de bine, în așa fel încât să putem alimenta consumatorii noștri cu energie termică și energie electrică”, a declarat Razlovan. Iurie Razlovan a precizat că „Termoelectrica” susține ideea că locatarii de bloc trebuie să decidă singuri începutul și sfârșitul sezonului de încălzire. La fel, managerii obiectelor publice ar putea gestiona mai optimal consumurile proprii de energie. Razlovan a spus, totodată, că blocurile locative fără asociații de locatari rămân o provocare. „În anul 2023 a intrat în vigoare noua Lege cu privire la condominiu. La moment nu există Asociații de locatari în toate blocurile, iar acest lucru creeză un impediment. Întreprinderile municipale nu mai fac față în privința gestionării blocurilor locative. Pe această cale, îndemn toți oamenii care au aptitudini și dorință, să acționeze în crearea acestor Asociații. Serviciul juridic al „Termoelectrica” este dispus să ofere suportul necesar”, a declarat dl Iurie Razlovan. Iurie Razlovan a mai declarat, în cadrul conferinței de presă, că Termoelectrica a demarat mai multe lucrări de reparație. Astfel, potrivit lui, „dacă în anul 2023 au fost reparate doar patru sectoare de rețele termice, atunci în anul 2024 „Termoelectrica” S.A. își propune să modernizeze circa 30 sectoare”.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.