Israel propune un armistițiu în schimbul eliberării ostaticilor din Gaza
- agerpres
- 23 ianuarie, 2024
- 07:20
Israelul a propus Hamas, prin medierea Qatarului şi Egiptului, o pauză de două luni în luptele şi raidurile din Fâşia Gaza în schimbul eliberării tuturor ostaticilor, a raportat luni site-ul american Axios, citat de AFP.
"Propunerea nu promite un sfârșit al războiului din Gaza, dar ar putea conduce la un al doilea armistițiu care implică eliberarea mai multor ostatici și un acord prealabil privind numărul de prizonieri palestinieni eliberați în schimb. Planul încă necesita negocieri detaliate și nu oferă o soluție pe termen lung la conflictul dintre Israel și Hamas."
@Guguta.com
Această propunere nu presupune încheierea războiului din Gaza, ci un al doilea armistiţiu după cel de o săptămână care a permis eliberarea a peste o sută de ostatici, transportaţi în Fâşia Gaza în timpul atacului fără precedent din 7 octombrie, în schimbul a cel puţin 240 de prizonieri palestinieni încarceraţi în Israel.
Potrivit autorităţilor israeliene, sub presiunea familiilor de a accepta un acord de eliberare, 132 de ostatici sunt încă în Fâşia Gaza, dintre care 28 ar fi morţi.
Propunerea Israelului prevede întoarcerea în Israel a ostaticilor vii şi a corpurilor în mai multe faze, dintre care prima ar include femei şi bărbaţi în vârstă de peste 60 de ani, potrivit Axios. Ar urma femeile înrolate în armată, bărbaţii sub 60 de ani care nu sunt militari, soldaţii israelieni bărbaţi şi, în final, rămăşiţele ostaticilor.
În cadrul acestui plan, Israelul şi Hamas urmează să cadă de acord în prealabil asupra numărului de prizonieri palestinieni eliberaţi în schimbul fiecărui ostatic în funcţie de categoria lor, apoi să negocieze numele fiecărui palestinian. Acest plan nu prevede sfârşitul războiului Israel-Hamas şi nici măcar o soluţie politică pe termen mai lung, ci o redesfăşurare a soldaţilor israelieni în afara principalelor oraşe din Fâşia Gaza şi întoarcerea treptată a sute de mii de persoane strămutate din nord în sudul Gazei în încercarea de a scăpa de violenţe.
Publicarea acestui articol intervine în timp ce principalul consilier al preşedintelui american Joe Biden pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, vizitează Egiptul şi Qatarul în această săptămână. Wall Street Journal sugerase duminică că Statele Unite, Egiptul şi Qatarul încearcă să convingă Israelul şi Hamas să convină asupra eliberării ostaticilor pe o perioadă de 90 de zile, în schimbul în special al retragerii israeliene din Fâşia Gaza.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.