Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Irina Vlah: Oamenii sunt îngrijorați de riscul unui război și dictatură

Principalele probleme care îi preocupă pe cetățenii Republicii Moldova sunt exodul populației, riscul de război, dar și instaurarea unei dictaturi. Părerile au fost colectate de la cetățeni în cadrul campaniei „Vocea Poporului”, lansată de Platforma Moldova.

"Irina Vlah, președinta Platformei Moldova, subliniază importanța identificării și abordării problemelor cu care se confruntă cetățenii moldoveni, incluzând migrația masivă, riscul implicării țării în război și instituirea dictaturii."

@Guguta.com

Potrivit președintei Platformei Moldova, Irina Vlah, scopul campaniei a fost de a identifica adevăratele probleme cu care se confruntă oamenii, de a le scoate în prim plan și de a sensibiliza factorii de decizie privind măsurile ce se impun. Potrivit ei, problemele de care sun preocupați cetățenii sunt atât de ordin local, cât și la nivel de țară, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md.  Aceasta susține că oamenii invocă problema demografică, căci astăzi, în special în mediul rural, nu este nicio familie care să nu fi fost afectată de migrația masivă.  „Satele sunt pustii, mulți bătrâni au rămas singuri și abia de pot să aibă grijă de ei. Și problema a căpătat proporții în special în ultimii doi ani, când inflația record a dat un nou impuls valului de sărăcie. Dacă anterior, oamenii plecau din țară în căutarea unui loc de muncă cu un salariu decent, dar intenționau să revină acasă, vremurile bune aduse de regimul Maia Sandu îi determină pe mulți să părăsească țara pentru totdeauna”, a precizat Irina Vlah. De asemenea, potrivit Irinei Vlah, numai în ultimii doi ani, conform unor date statistice, din Republica Moldova au plecat pentru totdeauna 120.000 de cetățeni. În realitate, ea spune că situația este mult mai gravă, iar cifrele sunt mult mai mari și mai îngrijorătoare.  Lidera Platformei Moldova a precizat că al doilea subiect care îi îngrijorează pe cetățenii este riscul ca Moldova să fie atrasă în război. „Cetățenii sunt înspăimântați de declarațiile despre achiziționarea de radare, despre misiunile militare străine în Moldova, despre majorarea bugetului Ministerului Apărării. Pentru mulți, aceste lucruri indică pregătiri pentru ceva care le va pune viața în pericol și va distruge pacea în țară”, a spus Irina Vlah. Și, a treia problemă, potrivit Irinei Vlah, este legată de instaurarea dictaturii în Republica Moldova. Ea spune că oamenii cu care a discutat în cadrul campaniei au spus că nici cele mai elementare drepturi ale omului nu sunt respectate în țara noastră, că forțele de securitate sunt folosite pentru a lupta împotriva opoziției, că justiția și presa sunt controlate de regimul Maia Sandu, că alegerile prezidențiale vor fi falsificate și altele.  Știri.md amintește că Asociația obștească „Platforma Moldova”, condusă de fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, a anunțat la 28 februarie curent despre lansarea campaniei națională „Vocea Poporului”.

Share: