Interpretul rus Irakli a primit refuz de intrare în R. Moldova: Merg în judecată
- newsmaker
- 10 februarie, 2024
- 14:43
Interpretul georgian din Rusia, Irakli, a primit refuz de intrare în Republica Moldova. Se întâmplă pentru a doua oară, în ultimele două luni.
"Artistul Irakli a fost refuzat la intrarea în Republica Moldova, fiind acuzat de nerespectarea condițiilor de intrare. Artistul a numit decizia ca fiind 'tristă' și 'antidemocratică' și a anunțat că va contesta aceasta în instanța de judecată. El a mai declarat că a fost împiedicat să intre în țară din motive politice și nu pentru vreun alt motiv."
@Guguta.com
Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi. Potrivit ei, artistul nu ar fi întrunit condițiile de intrare în țară. Într-un comentariu pe rețelele de socializare, Irakli a catalogat decizia autorităților drept „tristă” și „antidemocratică” și a anunțat că o va ataca în instanța de judecată, transmite Știri.md. „Nu au fost întrunite condițiile de intrare în Republica Moldova”, a declarat Raisa Novițchi pentru NM. Într-un comentariu pe rețelele de socializare, Irakli și-a anunțat urmăritorii că concertul a fost amânat „nu din cauza sa”, dar din „motive politice” „Din păcate concertul care trebuia să îl am astăzi în Moldova, unii poate vor râde, dar nu va avea loc. Nu din cauza mea. Din nou nu m-au lăsat să intru angajații voștri de la frontieră. Sunt suspectat pe motive politice. (…) Este a doua oară când organizatorii mi-au promis că totul va fi bine. A fost principial pentru mine să ne întâlnim, pentru că muzica nu trebuie să fie politizată, ca și sportul. Nu aveam de gând nici prima, nici a doua oară să cânt cu îndemnul de a vota pentru vreun partid politic”, a declarat Irakli. Interpretul rus a comentat și interdicția din decembrie, când urma să cânte la Bălți și Orhei, în cadrul a două concerte organizate de oligarhul fugar cu legături la Moscova, Ilan Șor. Irakli spune că nu a știut atunci că concertul era organizat de Șor. „Trebuia să fie un concert obișnuit, ca și în cazul parcului de distracție, care se pare a fost finanțat de un businessman din opoziție. Nu am știut despre asta. Cel mai important moment – noi nu participăm la acțiuni politice și asta nu a fost o acțiune politică, dar am început să văd cu totul altfel guvernarea și președintele vostru. (…) Mi-am făcut concluzia că, cel mai probabil, nu voi putea cânta în Moldova atâta timp cât va fi această guvernare și președintă”, a mai spus Irakli. Interpretul rus a anunțat că va ataca decizia autorităților din Moldova de a-i refuza intrarea în Moldova în instanța de judecată. „M-am consultat cu avocații și voi ataca decizia în instanță. Am dreptul să mă văd cu fanii mei. (…) Sunt sigur că mai devreme sau mai târziu întâlnirea noastră va avea loc. Eu nu mă voi da bătut. Da, îmi este obijduitor, dar binele cu siguranță va învinge”, a conchis artistul. NM a contactat Guvernul pentru un comentariu, dar până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns la solicitarea expediată. De menționat că Irakli urma să susțină un concert pe 10 februarie, într-un club de noapte din capitală. În ultimele 24 de ore, potrivit Poliției de Frontieră, 22 de persoane au primit refuz de intrarea în țara noastră.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.