Interpreta Irina Bivol s-a reprofilat: În ce domeniu activează acum
- jurnal
- 21 decembrie, 2023
- 10:43
Interpreta Irina Bivol a decis să facă o schimbare în viața sa și, de ceva timp, aceasta poate fi întâlnită nu doar pe scenă, dar și la birou. Artista activează într-o agenție de turism, o provocare pe care spune că a acceptat-o cu entuziasm.
"După experiența pandemiei de COVID-19, cântăreața Irina a ales să se mute împreună cu familia în Anglia. În ciuda dorului de casă, Irina a reușit să își descopere o nouă pasiune, lucrând într-o agenție de turism, departe de lumea muzicii cu care era obișnuită."
@Guguta.com
După pandemia de COVID-19, Irina spune că a decis să se mute cu familia în Anglia, unde a locuit o perioadă. Cu toate acestea, deși se simțea bine fiind alături de familie, dorul față de casă o măcina, transmite Știri.md, cu referire la tv8.md. În acea perioadă, interpreta spune că a fost invitată să activeze într-un domeniu cu totul diferit de muzică. „Am acceptat cu mare bucurie invitația, am analizat-o timp de o lună și am zis că e foarte apropiat de mine. Activez într-o agenție de turism, avem o echipă minunată, suntem trei fete. Mie chiar îmi plac provocările când merge vorba de ceva nou", a povestit Irina. Întregul interviu îl puteți citi aici.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.