Un personaj turmentat și drogat a încercat să pătrundă în Președinția bulgară.
"Un bărbat s-a autoproclamat țar și a încercat să pătrundă în sediul Președinției în Bulgaria, pretinzând că este gata să preia puterea. În pofida faptului că nu avea niciun act de identitate oficial, a provocat un incident major care a necesitat intervenția rapidă a gărzilor și a serviciilor medicale."
@Guguta.com
Bărbatul s-a declarat mai întâi țarul Kaloian, dar mai apoi și țarul Velizar, fără avea asupra sa vreun act de identitate emis de autoritățile legale, transmite Știri.md cu referire la ipn.md. Bărbatul a încercat să acceadă în sediul Președinției, unde se presupunea că au loc activități legate de numirea unui premier interimar al țării. Insul a mărturisit că este gata „să preia puterea”. Gărzile l-au oprit, iar jandarmii l-au săltat în ambulanță. Sursa precizează că urgența a fost pe loc în șase minute, pentru a-l transporta la Academia militară de medicină. Incidentul s-a produs în contextul în care forțele politice din Bulgaria au compromis și cea dea treia încercare de a forma un guvern, ceea ce conduce la alegeri anticipate în această țară balcanică.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.