Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

IGSU îndeamnă cetățenii să verifice starea sobelor înainte de utilizare

Conform SHS, pe 10 ianuarie temperatura aerului pe parcursul nopții se va situa între -10...-15°C. În acest context, IGSU reamintește oamenilor despre riscul intoxicațiilor și izbucnirii incendiilor în urma exploatării surselor de încălzit locuințele. Salvatorii îndeamnă cetățenii să verifice starea sobelor înainte de utilizare, dar și funcționalitatea aparatelor electrice și altor instalații de încălzire.

"IGSU îndeamnă cetățenii să adopte măsuri preventive pentru a evita intoxicațiile cu monoxid de carbon și incendiile în perioada sezonului rece. Acestea includ aerisirea periodică a încăperilor, evitarea utilizării de lichide inflamabile pentru aprinderea focului și evitarea suprasolicitării sobelor și rețelelor electrice."

@Guguta.com

Astfel, potrivit IGSU, pentru prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, cetățenii sunt rugați să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea, să îndepărteze lucrurile combustibile și ușor inflamabile din preajma sobelor și să nu obtureze canalele de ventilare.

În vederea prevenirii unor incendii în sectorul locativ, pompierii îndeamnă populația să nu aprindă focul cu lichide ușor inflamabile, precum benzina, motorina și gazul lampant, dar și să evite suprasolicitarea sobelor.

De asemenea, specialiștii vin cu recomandări pentru cei care utilizează aparate electrice în vederea încălzirii locuințelor, astfel oamenii sunt îndemnați să evite conectarea la energie electrică a aparatelor defecte sau a instalațiilor improvizate. Totodată, cetățenii sunt rugați să nu suprasolicite rețelele electrice și să nu includă într-o priză mai mulți consumatori.

În vederea prevenirii situațiilor de risc, salvatorii îndeamnă maturii să nu le permită celor mici să aprindă focul și să nu-i lase de unii singuri în casă în timp ce sobele și alte surse de încălzit sunt puse în funcțiune.

Mai mult, pe timp de noapte, dar și la plecarea din locuință, specialiștii recomandă ca focul din sobă să fie stins, iar aparatele electrice să fie decuplate.

De menționat că, o dată cu începerea sezonului rece, angajații IGSU desfășoară în toate raionale țării activități de profilaxie în scopul minimalizarea cazurilor de intoxicații și incendii în sectorul locativ.

Share: