Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Igor Dodon: Căutăm un candidat comun pentru alegerile prezidențiale

Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon susține că PSRM este gata să susțină un candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an. Potrivit lui, partidul său are discuții cu mai multe partide extraparlamentare și ei sunt în căutarea unui candidat potrivit, care va fi susținut de mai multe formațiuni politice.

"Alegerile prezidențiale din Republica Moldova sunt programate pentru luna octombrie, iar discuțiile privind nominalizările candidaților sunt în plină desfășurare. Referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană este, de asemenea, un subiect fierbinte, cu fostul președinte Igor Dodon criticând decizia președintei Maia Sandu de a organiza acest referendum în ziua alegerilor."

@Guguta.com

„Este un an electoral nu doar pentru Republica Moldova, ci pentru zeci de state de pe tot globul pământesc. Și în Republica Moldova, de asemenea, trebuie să fie alegeri. Alegerile, cel mai probabil, urmează să aibă loc în luna octombrie. Alegerile vor fi, din ceea ce am auzit, cumulate cu referendumul. Sunt discuții foarte multe. Candidat comun, cine va fi el. Unii deja și-au anunțat candidaturile, speră că astfel vor obține mai multe voturi”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „În direct cu Igor Dodon”.

Amintim că, în luna decembrie 2023, într-un mesaj video, Maia Sandu și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte și a solicitat Parlamentului să organizeze un referendum în toamna lui 2024 privind aderarea la Uniunea Europeană.

Alegerile prezidențiale din acest an ar urma să aibă loc în luna octombrie.

Potrivit fostului șef de stat, partidul său are discuții cu mai multe partide extraparlamentare. „Nu voi da nume, căci nu este corect față de acești colegi. Dar, discuții sunt și noi suntem în căutarea unui candidat comun, care să fie susținut de mai multe partide care au șanse reale să fie în următorul Parlament, partide cu rating. Evident că socialiștii sunt cumva avantajați în această campanie, fiind că au candidat care are cele mai bune șanse să iasă în turul II. Noi am spus că nu suntem egoiști și repet, Dodon Igor a fost președinte de țară, de aceea noi suntem gata să susținem un candidat comun. Pentru noi nu este o prioritate ca Dodon să participe în aceste alegeri”, a adăugat Igor Dodon.

El susține că „obiectivul numărul unu este ca țara să fie salvată de Maia Sandu”. Chiar și așa, Dodon spune că este ferm convins că Maia Sandu va pierde aceste alegeri prezidențiale.

„Doamna Maia, jucați ca un șuler aici. Sunteți toți niște șuleri. Înțelegând că nu aveți șanse la alegerile prezidențiale, ați pus și referendumul. Apropo, ei vor să-l facă constituțional, nu consultativ. Ei vor să introducă în Constituție integrarea europeană”, spune oficialul.

Dodon susține că aceasta este o greșeală din mai multe considerente. În primul rând, potrivit lui, aceasta nu este o prioritate pentru Moldova la această etapă, căci toate țările care au devenit membre UE, au făcut referendum după ce au finalizat toate procedurile de aderare. De asemenea, el spune că Maia Sandu vrea să organizeze acest referendum în ziua alegerilor prezidențiale, pentru a avea o șansă mai mare la câștig.

„Maia Sandu, nu știu ce vă spun juriștii, dar vă propun să citiți Constituția. Atunci când este un subiect care modifică caracterul suveran al statului, integrarea în UE presupune limitarea suveranității Republicii Moldova. Păi iată că un referendum la acest subiect impune obligatoriu participarea la 50% și lista alegătorilor din țară, nu 1/3”, i-a sugerat Dodon Maiei Sandu.

În final, Igor Dodon i-a recomandat președintei să renunțe la ideea de a organiza referendumul concomitent cu alegerile prezidențiale.

„Partenerii de la Bruxelles deja v-au dat din deget, cartonașul galben vi l-au arătat la acest subiect, că este un pas total greșit, a declarat Igor Dodon.

Amintim că, în luna decembrie 2023, într-un mesaj video, Maia Sandu și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte și a solicitat Parlamentului să organizeze un referendum în toamna lui 2024 privind aderarea la Uniunea Europeană.

Alegerile prezidențiale din acest an ar urma să aibă loc în luna octombrie.

Share: