Guvernul va aloca un milion de lei pentru recepționarea motorinei române
- deschide
- 04 ianuarie, 2024
- 16:35
Guvernul de la Chișinău va contracta un broker vamal pentru a facilita procesul de recepționare a celor 4.000 tone de motorină, oferite de statul român drept ajutor umanitar destinat fermierilor moldoveni.
"Articolul evidențiază tensiunile existente între fermierii moldoveni și autorități, ca urmare a dificultăților înregistrate în alocarea ajutorului umanitar sub formă de motorină, din partea României. Fermierii, afectați de seceta din 2022, s-au confruntat cu obstacole în procesul de solicitare a acestui combustibil destinat agriculturii, ceea ce a generat nemulțumiri și proteste. Problema pare a se fi înfundat în serviciile de brokeraj vamal și procesul de recepționare, depozitare și păstrare a produsului."
@Guguta.com
Mai exact, Executivul ar urma să aloce din Fondul de rezervă un milion de lei pentru cheltuielile ce ţin de serviciile de broker vamal.
Aceste servicii sunt: de recepţionare, de evaluare a cantităţii şi a calităţii, de depozitare, păstrare, descărcare, încărcare şi eliberare a motorinei; de transbordare a vagoanelor-cisterne cu motorină în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat şi de lucrările de manevrare a acestora pe calea ferată a R. Moldova până la punctul de destinaţie; de descărcare a motorinei din vagoanele-cisterne şi de pompare a acesteia în rezervorul de primire.
Banii vor fi alocați, după cum urmează: serviciile de broker vamal — 10.000 de lei; de evaluare a cantității și calității — 44.400 de lei; serviciile de recepționare, de depozitare, păstrare, descărcare, încărcare — 945.600 de lei.
De menționat că România a anunțat despre oferirea unui ajutor umanitar sub formă de motorină fermierilor moldoveni, afectați de seceta din anul 2022. Ca urmare, circa 1.500 de agricultori au depus cereri pentru obținerea ajutorului, însă autoritățile au anunțat că nu reușesc să desfășoare „o licitație pentru achiziționarea serviciilor de recepționare, depozitare și păstrare a motorinei din cauza lipsei de ofertanți”.
Amintește că, pe 2 ianuarie, Asociația „Forța Fermierilor” a emis un comunicat prin care susțin că situația cu motorina română este deja ridicolă. Potrivit asociației, peste 1.500 de fermieri, care au suferit în urma secetei din 2022, au depus dosare la AIPA în baza Regulamentului aprobat anterior de Guvern. Însă, combustibilul așa și nu a venit.
Reamintim că, la data de 5 decembrie, mai mulți fermieri au organizat un protest pentru a-și arăta nemulțumirea față de autorități. Astfel, unii fermieri au adus cu ei bălegar, pe care l-au pus în saci în fața Guvernului.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a declarat că moratoriul la calcularea penalităților de către bănci și la executarea silită, propus de către Asociația „Forța Fermierilor”, nu poate fi aplicat sub nicio formă. Totodată, fermierii urmau să aibă la data de 4 decembrie o discuție cu Maia Sandu.
La scurt timp, în cadrul unei emisiuni, deputatul PAS Radu Marian a avertizat că bugetul nu este infinit, iar îndeplinirea solicitărilor ar implica realocarea fondurilor de la alte scopuri. Acesta spune că statul susține agricultura prin subvenții, menționând că au fost alocate sume pentru motorină și TVA. Cu toate acestea, fermierii au continuat protestul, aducând simbolic balegă și paie la sediile Președinției, Parlamentului și Guvernului.
Pe 8 decembrie, agricultorii au anunțat că pleacă din PMAN, însă au promis că vor continua să lupte pentru viitorul lor și al copiilor lor.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.