Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Globurile de Aur dau startul ceremoniilor de la Hollywood. Barbie, în fruntea nominalizărilor

Margot Robbie, Oprah Winfrey şi Leonardo DiCaprio se numără printre vedetele care vor păşi pe covorul roşu duminică la gala de decernare a Globurilor de Aur, prima mare ceremonie de la Hollywood după cele două greve care au paralizat mare parte din industria de divertisment anul trecut.

"Ceremonia reînnoită a Globurilor de Aur se pregătește să sărbătorească cele mai de seamă eforturi din cinematografie și televiziune, sub supravegherea unui contingent proaspăt de jurnaliști din întreaga lume. În urma scandalurilor legate de lipsa diversității și de probleme etice, reforma a adus un suflu nou, cu speranța unui eveniment mai echitabil și reprezentativ pentru industrie."

@Guguta.com

Ceremonia cu covor roşu şi şampanie va celebra cele mai bune realizări din film şi televiziune, selectate de un nou contingent de 300 de jurnalişti de divertisment din lumea întreagă, parte a reformei puse în aplicare în urma unui scandal pe tema lipsei diversităţii şi a eticii în rândul votanţilor.

„Barbie'', blockbusterul lansat în această vară, cu Margot Robbie în rolul celebrei păpuşi, se află în fruntea nominalizărilor - nouă nominalizări. Drama istorică ''Oppenheimer'', despre crearea bombei atomice, este următoarea peliculă pe lista nominalizărilor, cu opt nominalizări.

Globurile de Aur dau startul sezonului anual de premii de la Hollywood, care culminează pe 10 martie cu Oscarurile, şi vor aduce împreună o pleiadă de vedete după şase luni de greve ale actorilor şi scenariştilor în 2023. Ceremonia va oferi celebrităţilor prilejul de a aduce sub lumina reflectoarelor filme şi emisiuni TV după ce promovarea acestora a fost interzisă luni întregi.

„Sunt puţin părtinitor, dar este cea mai bună gală de premiere şi o să ne distrăm grozav'', a spus comedianul Jo Koy, care va prezenta prima sa mare gală de decernare a unor premii, începând cu ora 20:00 ET (01:00 GMT, luni).

Ceremonia va fi transmisă în direct pe CBS şi difuzată simultan în streaming pentru abonaţii Paramount+ şi Showtime.

Aflaţi pe lista actorilor nominalizaţi, Margot Robbie şi partenerul ei din distribuţia ''Barbie'', Ryan Gosling, vedeta din ''Oppenheimer'', Cillian Murphy, precum şi Robert Downey Jr., DiCaprio, Lily Gladstone şi Robert De Niro, care face parte din distribuţia ''Killers of the Flower Moon'', în regia lui Martin Scorsese, ar putea obţine trofee.

Oprah Winfrey este una dintre gazdele serii. Superstarul pop Taylor Swift s-ar putea de asemenea alătura listei premiaţilor după ce a fost nominalizată pentru ''Taylor Swift: The Eras Tour'', un film-concert, nominalizat într-o nouă categorie ce vizează realizările cinematografice şi de box office.

La capitolul filme de televiziune, ''Succession'' este aşteptat să câştige premii pentru ultimul său sezon despre bătălia pentru controlul unui imperiu global media. Se află în fruntea listei, cu nouă nominalizări, urmat de ''The Bear'', cu cinci nominalizări.

Cunoscută ca fiind o ceremonie mai relaxată decât Oscarurile, Globurile de Aur au fost în pericol de desfiinţare. Un reporter Los Angeles Times a dezvăluit în 2021 nişte scăpări etice şi o lipsă a diversităţii în rândul celor 80 de membri ai Hollywood Foreign Press Association, asociaţia care vota la acea vreme Globurile de Aur. Ceremonia din 2022 nu a fost transmisă la televiziune, iar organizaţia a început să pună în aplicare mai multe reforme.

Anul trecut, Globurile au fost vândute unui proprietar nou, iar asociaţia a fost dizolvată. Eldridge Industries şi Dick Clark Productions operează acum premiile, iar juriul este format din 300 de jurnalişti din 75 de ţări, cu un procent de 60% de diversitate rasială şi etnică.

''Încearcă să anunţe că sunt noi şi îmbunătăţiţi'', a spus Joyce Eng, editor la site-ul care relatează despre premii cinematografice Gold Derby. ''Simt că oamenii sunt mai receptivi''.

Share: