Gherman, la Adunarea Parlamentară a Francofoniei: Nu suntem singuri
- știri
- 19 martie, 2024
- 16:17
Parlamentul a găzduit astăzi, 19 martie, Conferința Președinților Regionalei Europa din cadrul Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF). În cadrul evenimentului au participat în jur de 40 de reprezentanți din aproximativ 20 de țări europene, reuniți la Chișinău pentru a reitera sprijinul și deschiderea față de țara noastră și a discuta despre acțiunile de cooperare în spațiul francofon.
"Într-o reuniune recentă, oficialii Republicii Moldova au subliniat importanța unirii și vigilenței în fața provocărilor, susținând că țara nu este singură în parcursul său european. Au fost identificate ca priorități consolidarea capacităților instituționale, crearea unui stat de drept, respectarea drepturilor omului și promovarea valorilor democratice."
@Guguta.com
În acest sens, vicepreședintele Parlamentului Doina Gherman și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de APF de-a lungul timpului, transmite Știri.md. „Vedem la reuniune în jur de 40 de participanți din aproximativ 20 de țări europene. Asta înseamnă că nu suntem singuri în acest parcurs european, ceea ce este tare important. Suntem acum într-o perioadă cu provocări foarte mari, de aceea este important să fim acum mai vigilenți și mai uniți ca niciodată. Apelul nostru este să rămâneți alături de noi și să ne ajutați să ducem Republica Moldova acolo unde-i este locul, în marea familie europeană”, a menționat Doina Gherman. De asemenea, ea a subliniat că acest eveniment este unul plin de simbolism, în contextul în care mâine este marcată Ziua Internațională a Francofoniei, reafirmând angajamentul puternic al țării noastre față de aspirațiile europene. „Republica Moldova, ca și țară activă în comunitatea francofonă, dar și ca țară candidată, care a obținut decizia pozitivă de deschidere a negocierilor din partea Consiliului European, își concentrează acum eforturile pentru a consolida capacitățile instituționale pentru crearea unui stat de drept și respectarea drepturilor omului. Sunt valori fundamentale de care ne vom ghida”, a subliniat parlamentara. Cu un mesaj de salut a venit și prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean, care a vorbit despre evoluțiile reformelor în Republica Moldova și rezultatele acestora pentru bunăstarea cetățenilor. „Noi nu putem alege priorități și trebuie să depunem eforturi pentru a implementa toate reformele. Avem noroc să avem prieteni din state membre ale UE și non-membre care ne ajută”, a punctat Recean. Totodată, președintele secției moldovenești a APF, deputatul Marcela Adam, a prezentat un raport privind stadiul actual și prezența francofoniei în Republica Moldova. „Prin francofonie, Republica Moldova devine mai deschisă, francofonia în Republica Moldova e un mijloc de europenizare a țării. Mandatul de încredere acordat pentru a ține pentru prima dată aici, la Chișinău, Conferința APF e onorabil. Remarcăm cu recunoștință susținerea și contribuția Biroului APF pentru Moldova”, a mai adăugat Marcela Adam. Pe parcursul reuniunii, oficialii au mai făcut un schimb de opinii pe marginea unor subiecte precum războiul hibrid, lupta împotriva informațiilor false, promovarea valorilor democratice, importanța educației în instituțiile universitare bazată pe valori europene, diplomația parlamentară. Foto: Multimedia.parlament.md
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.