Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Filmul Carbon a cucerit cele mai multe trofee la Gala Cineaștilor 2024

Pelicula „Carbonˮ, regizată de Ion Borș, a devenit câștigătoarea premiului „Cel mai bun lungmetrajˮ în cadrul Galei Cineaștilor 2024, iar regizorul operei cinematografice a fost numit cel mai bun regizor al ediției curente.

"Filmul 'Carbon', ambientat în anul 1992 în Moldova, a fost recunoscut pentru excelența sa în zona cinematografiei, câștigând premii pentru cel mai bun scenariu și cea mai bună coloană sonoră. Acest triumf ilustrează puterea incredibilă a filmului de a crea emoție și a conecta oamenii prin povestea sa captivantă."

@Guguta.com

Comedia dramatică a cărei acțiune se desfășoară în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele fierbinți ale conflictului de pe Nistru, a obținut și premiile pentru cea mai bună coloană sonoră, cel mai bun scenariu.

Prezent la ceremonie, Virgiliu Mărgineanu, președintele Uniunii Cineaștilor din R. Moldova, a menționat că filmul are niște puteri neimaginabile, pe lângă faptul că reușește să transpună în imagini o poveste, filmul reușește să adune oameni buni în jurul lui, să adune pe platoul de filmare specialiști ai producției de film, să adune parteneri, agenți economici care investesc în acest film, să adune public în sălile de cinema, public care vrea să se regăsească în aceste povești.

„Am demonstrat în ultimii ani că filmele noastre sunt căutate, sunt dorite, sunt întrebate nu doar în R. Moldova, nu doar în Uniunea Europeană, ci și peste ocean. Da, deocamdată în diaspora, de cei care au plecat din R. Moldova și vor să vadă producțiile noastre, dar asta este abia primul pas. Și fondul cinematografiei este exact acel instrument care va permite dezvoltarea de mai departe a bresleiˮ, a spus ministrul culturii, Sergiu Prodan.

Prodan a menționat că în aceasta săptămână Ministerul Culturii împreună cu colegii din Parlament vor lansa consultările publice vizavi de modificarea legii cinematografiei.

Directoarea Centrului Național al Cinematografiei din R. Moldova, Valentina Iusuphodjaev, și-a exprimat speranța că, odată cu lansarea modificărilor la legea cinematografiei, vor apărea mulți susținători, în special spectatorii, pentru că „ei au demonstrat că își doresc film național și așteaptă aceste filmeˮ.

Lungmetrajul „Carbonˮ a primit premiul pentru cel mai bun montaj (Sergiu Barajin), pentru cel mai bun scenariu (Mariana Starciuc), a câștigat nominalizările „Cea mai bună coloană sonorăˮ (Roman Bordei) și „Cele mai bune costumeˮ (Lilia Ixari).

Trofeul „Cea mai bună muzică originalăˮ a fost acordat compozitorului Pavel Malișev pentru filmul „Varvaraˮ. Premiul „Cea mai bună scenografieˮ, acordat pentru o scenografie naturală, organizată și realistă ce susține conflictul interior al personajului principal, l-a primit Gabriela Răbuș care la fel face parte din echipa de creatori ai filmului „Varvaraˮ.

Pentru prima dată, în acest an a fost înmânat Premiul pentru performanță remarcabilă în producție cinematografică. Acesta i-a fost acordat lui Sergiu Cumatrenco care a lucrat asupra peliculei „Varvaraˮ.

Actorul Anatol Mârzenco  a câștigat premiul pentru cel mai bun rol masculin în opera cinematografică „Tuneteˮ. Pentru naturaleța cu care a abordat un rol de anvergură, actrița Tincuța Josan din filmul „Tuneteˮ a primit premiul „Cel mai bun rol femininˮ.

Premiul pentru cea mai bună imagine se acordă pentru plasticitate și realism ce acaparează și creează emoție pură. Câștigării acestui trofeu au devenit Nicu Drăgan și Ioane Bobeica care fac parte din echipa de creatori ai filmului „Tuneteˮ.

Filmul „Republica Libertății. Eseuˮ de Vadim Tristan Belocur a fost numit cel mai bun documentar. Acesta a fost apreciat de către juriu pentru o viziune documentaristică proaspătă, pentru curajul de a aborda un subiect complex. Juriul, de asemenea, a decis să ofere și o mențiune specială la această categorie care a fost acordată documentarului „Drumul Războiului: Irpinˮ de Viorica Tătaru și Andrei Captarenco.

Filmul câștigător în categoria „Cel mai bun scurtmetrajˮ este pelicula „Eu sunt Dorinˮ de Valeriu Andriuță.

Serialul de comedie „Oameni Gospodariˮ, în regia lui Mircea Bobână, a fost numit „Cel mai bun serialˮ.

În cadrul ceremoniei a fost oferit și un premiu măiestrului Eugen Doga pentru contribuția excepțională în patrimoniul cinematografiei naționale și la perpetuarea valorilor culturale.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Cineaștilor din Moldova, în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei din Moldova și cu susținerea Ministerului Culturii. Prima ediție a Galei Premiilor Cineaștilor a avut loc în 2020.

Acțiunea în filmul „Carbon” are loc în Moldova, în anul 1992, în nemijlocita apropiere de zonele fierbinți ale conflictului de pe Nistru. Este un film despre istoria unui tânăr, care din dorința de a-și construi o viață normală alături de partenera sa, pornește pe un drum periculos, la capătul căruia așteaptă să-și vadă visele împlinite. O descoperire sinistră transformă călătoria sa într-o aventură plină de neplăceri. Din toată această poveste, eroul principal a învățat un lucru important – „să fie om”. O lecție care, în cele din urmă, reușește să îi schimbe viața.

Premiera națională a filmului a avut loc pe data de 4 octombrie 2022.

Share: