Fermierii din raionul Fălești nu au bani pentru a-și pregăti pământurile
- nordnews
- 12 februarie, 2024
- 22:22
Primăvara bate la ușă, dar fermierii din raionul Fălești nu au bani pentru a-și pregăti pământurile în noul sezon. Disperați și cu tehnica din dotare, aceștia au ieșit din nou să protesteze pentru a da încă un semnal de alarmă guvernării.
"Fermierii din Moldova se confruntă cu nesiguranță financiară și dezamăgire față de lipsa de sprijin din partea guvernului, având în vedere dificultățile economice majore și lipsa resurselor necesare pentru dezvoltarea culturilor."
@Guguta.com
Aceștia spun că se apropie perioada lucrărilor de semănat și nu au bani nici pentru motorină, semințe sau îngrășăminte, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md. „Problemele sunt strașnice. În 41 de ani, de când lucrez în agricultură, nu am avut așa situație de grea precum în prezent. Cred că este intenția Băncii Naționale de a distruge agricultorii. Nu știu ce viitor va avea țara aceasta, nu văd niciun viitor”, a declarat Ion Moroi, fermier din raionul Fălești. Ion Moroi are în gestiune 800 de hectare de pământ. Fermierul nu mai știe ce să facă pentru a fi auzit. „Am stat în luna decembrie în piață, după cum știți. Nu am cerut ceva imposibil. Am cerut moratoriu la credite și oprirea penalităților, am cerut să fie oprit importul de cereale din Ucraina”, a mai spus fermierul. „Priviți cum se protestează în Europa, ce fac europenii. Noi suntem mai cuminți și încercăm o colaborare, dar din cauza că suntem cuminți nici nu ne bagă-n seamă. Este absurd. Când cumpărăm, nu controlează nimeni, dar când noi vindem, prețurile sunt absurde. Gazul s-a ieftinit, lumina s-a ieftinit, dar grâul este și mai ieftin. Mai mult, cu grâul nostru ieftin se importă făină din Ucraina, dar pâinea este mai scumpă decât anul trecut”, a menționat Sergiu Ivanov, fermier din raionul Fălești. Fermierii se arată nemulțumiți și de faptul că motorina oferită de România încă nu a ajuns la ei. „Dacă în doi ani nu au putut aduce patru mii de tone de motorină din România, ce fac guvernanții noștri, cu ce se ocupă Ministerul Agriculturii? Minciuni, doar atât. Noi de la ei nu auzim nimic altceva. Să vorbească cu băncile, să ofere credite mai ieftine, nu cu o dobândă de 15-18%, dar ca în Europa, cu 3-5% și să ne apucăm de lucru”, zice Victor Aghenii, fermier din raionul Fălești. Acțiuni de protest au loc și la Leușeni, Rezina, Telenești și Criuleni. „Fermierii nu au cu ce ieși în câmp. Fiecare cum a putut și-a rezolvat problema cu datoriile, le-a restructurat, fără mare ajutor din partea statului. Au dat ultimii bani și acum nu au nici motorină, nici îngrășăminte. Două solicită importante: compensația la fiecare hectar de floarea soarelui și porumb pentru 2023, dar și acea motorină din România care trebuia să ajungă deja în Moldova. E o rușine”, a conchis Alexandru Suslari, directorul executiv al asociației „Forța Fermierilor” Anul trecut fermierii au organizat mai multe proteste. Printre revendicările acestora se numără instituirea unui moratoriu la plata creditelor, despre care ministrul Agriculturii Vladimir Bolea a comunicat că acesta nu poate fi aplicat pentru că nu există o formă legală care ar permite acest lucru. Autoritățile au intervenit cu anumite măsuri, dar nu care rezolvă toate cerințele fermierilor. În august 2023, cabinetul de miniștri a alocat 200 de milioane de lei pentru fermierii micro și mici, afectați de crizele anului 2022. Săptămâna aceasta au fost alocați 50 de milioane de lei pentru fermierii care au suferit pierderi în vara anului 2023.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.