Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Fenomenele astronomice majore din 2024: Apariția cometei C/2023

Astronomul Adrian Șonka, coordonator la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu” din București, a enumerat, pe blogul său, fenomenele astronomice majore ale anului,

"2024 este un an plin de evenimente astronomice remarcabile, care includ o eclipsă parțială de Lună, apariția spectaculoasă a cometei C/2023 A3 de după Soare și multe întâlniri impresionante între planete, cum ar fi Venus cu Marte, Marte cu Saturn și Marte cu Jupiter."

@Guguta.com

În 2024, va fi o eclipsă parțială de Lună, obișnuiții meteori din august și decembrie, dar și câteva fenomene mai rare. Cel mai spectaculos eveniment este apariția cometei C/2023 A3 de după Soare,în luna octombrie.

În acest an Luna va trece prin stelele din roiul stelar Pleiade și vom putea vedea cum acoperă multe stele. Ultima oară Luna a vizitat Pleiadele în anul 2011.

22 februarie, înainte de răsăritul Soarelui – Venus se întâlnește cu Marte. La 22 februarie +/- o zi Venus va trece pe lângă Marte. Venus este în drumul spre Soare, iar Marte se îndepărtează unghiular de el. Ora la care se văd planetele este 6.00.

10 – 12 aprilie, înainte de răsăritul Soarelui – Marte se întâlnește cu Saturn. Marte se întâlnește și cu Saturn, în jurul orei 6.00, în jurul datei de 11 aprilie. Cele două planete au străluciri asemănătoare, dar Marte va fi deasupra lui Saturn.

1- 14 aprilie, la apusul Soarelui – Cometa 12P, Jupiter și Uranus. În aprilie se întoarce la Soare o cometă care de 71 de ani nu a mai fost pe la noi. Se va vedea foarte bine prin binoclu și poate chiar cu ochiul liber. A mai fost văzută la cinci apropieri de Soare, din 71 în 71 de ani. Cometa, care se numește 12P/Pons-Brooks, erupe frecvent, iar strălucirea ei este variabilă. De văzut este cel mai bine în preajma apropierii de Soare. În perioada 1-15 aprilie, cometa se va afla pe cer în preajma planetei Jupiter și va putea fi găsită ușor.

29 aprilie, înainte de răsăritul Soarelui – Marte se află foarte aproape de Neptun. În 29 aprilie, Marte stă pe cer lângă Neptun. Neptun nu se vede cu ochiul liber, ci cu un binoclu sau un telescop, în jurul orei 5.00.

13 – 16 august, înainte de răsăritul Soarelui – Marte se întâlnește cu Jupiter. Jupiter și cu Marte se întâlnesc la fiecare doi ani, iar 2024 este unul din acei ani. Planetele se întâlnesc la mijlocul lunii august, perioadă când răsar la ora 1.00.

21 august – ora 6.00 – Saturn dispare în spatele Lunii. În dimineața de 21 august, astrul va trece peste Saturn. În câteva secunde planeta va fi acoperită de marginea Lunii pline. Luna va trebui privită pe la ora 6.00 iar Saturn va fi lângă ea. Cei doi aștri vor fi înspre sud-vest, nu foarte sus față de orizont. Dispariția se produce în jurul orei 6:.41, în funcție de locul de observații, pe când Luna se apropie de apus.

22 august – miezul nopții – Luna îl acoperă pe Neptun. În 22 august, la miezul nopții, Luna privită prin binoclu sau prin telescop va putea fi văzută însoțită de planeta Neptun. La ora 00.30, Luna va trece peste planetă, iar pe la ora 1.05 se va da la o parte. Potrivit lui Adrian Șonka, orele acestea sunt pentru București. Pentru orașele din vestul țării ocultația se produce mai devreme cu 10-12 minute.

26 august – ora 5.00 – Luna în Pleiade. La 26 august, lângă Lună vor fi mai multe stele, în același loc pe cer, roiul stelar Pleiade (Cloșca cu Pui).

Toată luna septembrie – Saturn este în cea mai bună perioadă pentru observații. Saturn se vede în septembrie toată noaptea, nu foarte sus pe cer, dar mai sus decât anii anteriori. Și mai spectaculos este inelul său, care începe să se vadă de pe muchie, adică să se vadă foarte greu. La fiecare 14 ani, timp de doi ani, inelul se vede din plan, ca și cum ai privi o coală de hârtie de pe marginea ei. Pentru că este foarte subțire, inelul se vede greu sau deloc, iar anii aceștia spectaculoși sunt 2024 și 2025. Inelele se vor vedea greu în iunie și iulie 2024, spune astronomul.

18 septembrie – Eclipsă parțială de Lună. Eclipsa se vede în noaptea de 17 spre 18 septembrie și are maximul cu două ore înainte să apună Lună. Pentru a o vedea, orizontul de vest trebuie să fie liber. Luna nu va intra complet în umbră, deci nu se va înroși prea mult. Observațiile vor începe la ora 4.00. Schimbări pe Luna se vor vedea începând cu ora 5.13 și până la 6.16, când o mică parte a discului ei va intra în umbra Pământului.

12 octombrie, la apusul Soarelui – Cometa Tsuchinshan – ATLAS apare de după Soare. Cometa anului este C/2023 A3. Va fi la cea mai mică depărtare de Soare în 24 septembrie, dar va atinge strălucirea maximă când va fi lângă Pământ, la începutului lui octombrie.

19 octombrie și 13 decembrie – toată noaptea – Luna în Pleiade. În acest an, Luna va trece lunar pe lângă sau prin roiul stelar Pleiadele. Se vor vedea și în noaptea de 19 spre 20 octombrie.

Share: