Fără transport interurban pe străzile din Bălți. Pasagerii, nemulțumiți
- tvn
- 01 martie, 2024
- 16:52
Decizia autorităților de Bălți de a interzice circulația autobuzelor interurbane pe străzile din oraș, începând cu 1 martie, îi nemulțumește pe pasageri.
"Restrictiile recente de transport din orașul Bălți au dus la multe plângeri din partea pasagerilor și șoferilor, cu întârzieri la destinație și dificultăți de parcare. Aceste măsuri par să prezinte provocări suplimentare pe măsură ce se apropie lucrările de reparație pe drumul de ocolire al orașului. Primarul se menține ferm pe poziția că aceste reguli sunt necesare pentru a îmbunătăți circulația în zona centrală a orașului."
@Guguta.com
Aceștia sunt nevoiți să coboare la intrările din oraș. Iar transportatorii pot ajunge la gară auto doar pe drumul de ocolire a orașului, transmite Știri.md cu referire la tvn.md. Pasagerii se plâng că aceste interdicții îi forțează să caute soluții pentru a ajunge la destinație. Astăzi mulți dinte ei au întârziat la serviciu. „Nu se gândește pentru lume, cu ce să ne ducem noi la lucru? Noi avem tot familii. Noi vrem să meargă rutiera cum a mers prin oraș, să reușim la lucru, pentru că noi avem probleme și la lucru nu ne dă voie directoarea, ei îi trebuie om de oră până la oră, noi avem probleme și lepădăm lucrul din partea la transport.” „Vrem să fie cum a fost până acum și nu ne aranjează cum ne propun acum să ocolim, noi întârziem la lucru, seara trebuie să ne cerem voie, o zi, două poți să-ți ceri voie, dar pe urmă nu ai voie și dacă nu te aranjează lucru te concediezi, este o problemă mare.” „În mare parte infrastructura orașului este creată din muncitori nu doar din oraș, dar și din suburbii, plus că sunt foarte mulți elevi și aceasta este o decizie foarte incorectă. Lucrul dat este un obstacol în calea elevilor și totodată este un obstacol pentru muncitori.” „Suntem aproximativ 100 de persoane din sat care circulăm în fiecare zi și este practic imposibil să ajungem la timp la lucru, aici apar probleme nu doar pentru noi ca angajați, dar și la angajatori pentru că nu putem să ne încadrăm în graficul de lucru.” Decizia îi afectează cel mai mult pe șoferii de pe cursele din raionul Fălești. Chiar dacă, primarul de Bălți a semnat ieri seara o dispoziție prin care le permite să intre în oraș, până la strada 31 August, șoferii spun că acolo este semn care interzice staționarea vehiculelor. Mihail Ciubuc, șofer: „Fără să se gândească au făcut-o. Asta face totul mai rău pentru lume, pentru pasageri. Mai ales pentru șoferi, unde să pui această mașină aici. Iată acum am pus-o, am găsit un loc. Dar să vedeți ce va fi mai târziu. Pe 31 august, și la gară, dar acum nu știu de ce încurcăm pe acest drum.” SNC Petru, șofer: „Iată este semnul, l-ați văzut? Pe mine mă amendează, și este foarte rău. Îmi pune puncte de penalizare, îmi pune una alta, de două trei ori și eu lucru l-am pierdut. E gândit, dar pentru cine? Trebuie să fie normal, dar așa oamenii întârzie la lucru, trebuie să merg ca vântul, sunt copii, se mai tem.” Potrivit transportatorilor la emiterea acestei decizii autoritățile nu au ținut cont nici de faptul că de la 1 aprilie drumul de ocolire al orașului va fi închis pentru lucrări de reparație. Victoria Turturean, director SRL „Libertur”: „Șoferii de rută ajung aici, unde ni s-a dat locul de primărie, dar nu putem ajunge la autogară și încălcăm codul transportatorilor. Pentru că cursele sunt eliberate conform autorizațiilor în care e stipulat că trebuie să ajungă la autogară, conform orarului pe care îl are.” Primarul de Bălți susține că decizia a fost luată pentru a ameliora circulația transportului public în zona centrală a orașului. Alexandr Petkov, primar de Bălți: „Noi trebuie să înțelegem că în Bălți autogări neautorizate nu vor fi. Noi trebuie să înțelegem că există o autogara autorizată. Cei care se ocupă de transportarea persoanelor și mărfurilor și pasagerilor ar trebui să uzeze de cele servicii care sunt prestate de autogări autorizate.” Zilnic, în gara auto din Bălţi ajung peste 300 de autobuze şi microbuze de pe curse naţionale şi internaţionale.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.