Fântâna, singura sursă de apă: Locuitorii din Cihoreni vin cu butoaiele
- jurnaltv
- 28 decembrie, 2023
- 09:06
Unii vin cu butoaiele la fântână, iar alții - cu gălețile, doar că de vreo 20 de ori pe zi. Așa se chinuie mai toți locuitorii satului Cihoreni, din raionul Orhei.
"Locuitorii satului Cihoreni se confruntă cu probleme majore legate de accesul la apa potabilă, fiind nevoiți să parcurgă distanțe de până la 700 de metri pentru a ajunge la cea mai apropiată sursă. Primarul comunei Biești promite rezolvarea acestei situații prin lucrări de extindere a apeductului în viitorul apropiat."
@Guguta.com
Cea mai apropiată fântână, cu apă bună, este departe de gospodării, la o distanță de aproape 700 de metri. Când e vreme bună, mergi cumva, dar când plouă sau e vânt, adusul unei căldări devine blestem. Autoritățile spun că pentru un apeduct cum se cade trebuie mulți bani. Dar aceștia nu sunt, deocamdată.
Mai greu le este gospodarilor care au vite pe lângă casă. Această femeie zice că zilnic are nevoie de peste 20 de căldări cu apă.
Primarul comunei Biești, în componența căreia se află și satul Cihoreni, ne-a spus că localitatea a fost asigurată parțial cu apeduct, în cadrul unui proiect de finanțare.
EDUARD PIRCOV, primar al comunei Biești: "Ținând cont de faptul că s-a terminat din buget banii, așteptăm ca să hotărâm ceva în viitor la acest subiect. În lunile august-septembrie s-a centralizat. După anul nou ne hotărâm să începem unele lucrări privind apeductul. Și cu ajutorul nostru și cu ajutorul sătenilor."
Primarul comunei ne-a mai declarat că urmează să revină la acest subiect la începutul anului viitor. În satul Cihoreni locuiesc în jur de 450 de persoane.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.