Expert militar: Astăzi se fac primii pași pentru consolidarea apărării
- tvrmoldova
- 16 februarie, 2024
- 09:36
„Vedem primii pași care se fac pentru modernizarea armatei, cum ar fi achiziția de echipamente. Să fi adus echipamente militare moderne în R. Moldova cu doi ani în urmă era groaznic.”
"Expertul militar Artur Leșcu subliniază necesitatea consolidării și modernizării permanente a apărării R. Moldova, în timp ce Mihai Mogâldea demontează percepția greșită că aderarea la Uniunea Europeană ar afecta statutul de neutralitate al țării."
@Guguta.com
Declarația aparține expertului militar Artur Leșcu, care a menționat în cadrul unei emisiuni de la Tvrmoldova.md că se fac primii pași în consolidarea apărării R. Moldova și mai e mult de făcut, însă trebuie depășite lacune, transmite Știri.md. „De 30 de ani tot ne împotmolim în niște lucruri banale. La fiecare scrutin electoral spunem că trebuie întărite instituțiile statului. Evident că trebuie, dar abia acum se observă o anume direcție pozitivă”, a spus expertul. Acesta a menționat că Armata Națională, Poliția și trupele de carabinieri au nevoie de o modernizare permanentă. „Nu știu dacă acest lucru este foarte popular în rândul populației, care se întreabă la ce avem nevoie de modernizarea armatei. Avem medici cu salarii infime, avem profesori cu salarii infime, dar un stat neutru, așa cum ne declarăm în Constituție, are nevoie de instituții puternice, de o armată puternică, de capacități de apărare puternică”, a spus Arut Leșcu. Expertul IPRE, Mihai Mogâldea a spus în cadrul emisiunii că se încearcă crearea percepției greșite că referendumul de aderare la Uniunea Europeană ar afecta statutul de neutralitate al R. Moldova. „Irina Vlah promovează această idee pentru că știe că, peste câțiva ani, un referendum pe tema neutralității nu ar avea nicio șansă să fie validat. Pentru ca un asemenea referendum să fie validat este nevoie de o prezență la urne de 50%+1, ceea ce este o cifră enormă pentru capacitatea de mobilizare în cadrul unui referendum”, a spus Mihai Mogâldea. Acesta a punctat că acum trebuie mobilizate toate forțele pentru a mobiliza oamenii să voteze la referendumul privind integrarea europeană, la care este necesară o prezență de 33%+1. „Trebuie să mergem în regiunea găgăuză și să le spunem oamenilor că ei au cerut acest lucru. Acum să îi invităm la referendum și să își spună părerea, votați așa cum credeți de cuviință. Este nevoie să asigurăm că acest referendum este legitim. Acesta este mesajul care trebuie să vină de la cât mai multe partide”, a spus Mihai Mogâldea.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.