Expert: Bugetul municipal trebuie adoptat cu un consens politic larg
- ipn
- 26 decembrie, 2023
- 12:55
Expertul de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, este de părere că municipiul Chișinău va intra în noul an fără a avea un buget aprobat.
"Expertul financiar Veaceslav Ioniță oferă o evaluare a situației bugetare ambițioase dar nerealizate a municipiului Chișinău. Înlăturarea în dispută politică în favoarea luptei pentru dezvoltarea orașului, identificarea de noi surse de venit și revizuirea utilizării împrumuturilor sunt componentele esențiale pe care le propune pentru a pune în aplicare un buget bazat pe investiții și consens larg politic."
@Guguta.com
În opinia sa, documentul încă nu a fost aprobat, deoarece în cadrul Consiliului municipal Chișinău nu s-a reușit crearea unei coaliții și nu s-a ajuns la un consens mai larg. Expertul consideră că bugetul pentru 2024 trebuie să fie un buget al unui consens politic larg, axat pe investiții, acoperite din surse noi de venituri.
Expertul a precizat că, dintre bătălia politică și bătălia pentru oraș, trebuie să prevaleze bătălia pentru oraș. „Sper că primarul general al municipiului Chișinău, împreună cu fracțiunea municipală care îl reprezintă, va crea o coaliție largă, fiindcă bugetul municipiului trebuie să fie unul axat pe dezvoltare, pe investiții”, crede economistul.
Veaceslav Ioniță a declarat că municipiul Chișinău la capitolul investiții este marginalizat de către autoritățile centrale. Practic, toți banii de la nivel central pentru investițiile de la nivel local se duc în localitățile din țară, cu excepția municipiului Chișinău, care realizează investiții din economii, vânzarea anumitor bunuri și împrumuturi.
„Municipiul Chișinău, cele mai multe venituri, ca și celelalte localități din țară, le are din impozitele pe care statul le repartizează la nivel local. Venituri locale pot fi și din chiria anumitor proprietăți. Taxele locale scad ca pondere și în Chișinău și în restul țării și trebuie să fie identificate noi surse de venituri. O soluție ar fi taxa pentru dezvoltare. Toți cei care construiesc imobile în Chișinău, trebuie să plătească o taxă care va fi utilizată pentru construcția de drumuri și infrastructură pentru aceste imobile”, a notat expertul.
Economistul afirmă că patrimoniul municipal poate fi o sursă de venit pentru proiecte investiționale. Un exemplu ar fi taxa de parcaj, care este subutilizată. La fel și împrumuturile. Municipiul și așa practic toate investițiile le face din împrumuturi și trebuie revăzut modul de utilizare a instrumentului dat, ca să nu fie necesar la un moment dat să se plătească prea mult. În prezent 2% din bugetul municipal merg spre plata dobânzilor, sau de 4 ori mai mult decât acum 5 ani, când pentru plata dobânzilor se direcționa doar 0,5% din tot bugetul.
Veaceslav Ioniță susține că cheltuielile bugetului municipal reprezintă, în ultimii cinci ani, 6 și 7% din toate cheltuielile Bugetului Public Național. Municipiul Chișinău, în ultimii ani, aprobă bugetul la capitolul cheltuieli cu 10-12% mai mari decât se execută în realitate. 10-12% din proiectele planificate nu se realizează. „În 2021 s-au planificat 6,3 miliarde de lei, s-au executat mai puțin de 5,3 miliarde de lei. Din 2017, bugetul nu se execută așa cum se planifică, deoarece nu se reușește atingerea tuturor obiectivelor trasate”, susține Veaceslav Ioniță.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.