Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Ex-consilier din SUA: Războiul din Ucraina se va încheia după ce Rusia va avea un nou lider

Fost consilier special al președintelui Barack Obama și fost director senior pentru afaceri europene în Consiliul Național de Securitate în timpul administrațiilor Obama și Clinton, Charles Kupchan a acordat un interviu exclusiv pentru „Adevărul” în ceea ce privește viitorul războiului din Ucraina.

"Charles Kupchan, expert în relații internaționale și fost director pentru afaceri europene în timpul mandatului președintelui Bill Clinton, a discutat despre rolul crucial al României în contextul conflictului ucrainean, subliniind importanța strategică a țării în flancul estic al NATO. Kupchan a subliniat necesitatea unui nou lider în Rusia și a avertizat asupra riscului de 'oboseală' în vederea conflictului din Ucraina. El a dezvăluit, de asemenea, că eforturile de a opri pe Putin ar trebui să se concentreze pe descurajare, deoarece acesta nu va înțelege că a suferit o înfrângere strategică."

@Guguta.com

Expert în relații internaționale cu o vastă experiență, Charles Kupchan a fost și director pentru afaceri europene în Consiliul Național de Securitate în timpul primului mandat al președintelui Bill Clinton.

În cadrul interviului exclusiv acordat pentru „Adevărul”, Charles Kupchan a vorbit despre importanța României în contextul războiului din Ucraina, despre viitorul războiului în contextul în care în acest an sunt alegeri în SUA și în UE, ca și despre modalitățile în care ar putea fi oprit Putin.

Charles Kupchan este profesor de relații internaționale la Universitatea Georgetown și membru senior la Consiliul pentru Relații Externe.

Înainte de a lucra la Casa Albă în timpul primului mandat al președintelui Bill Clinton, Charles Kupchan a lucrat la Departamentul de Stat. Fost profesor la Universitatea Princeton, Charles Kupchan și-a luat licența la Harvard și masterul și doctoratul la Oxford.

Cum vedeți în viitor importanța României în contextul războiului din Ucraina? România este un stat aflat în prima linie în actualul context, inclusiv în contextul în care flancul de Est al NATO este unul față de care Statele Unite și aliații NATO au o preocupare foarte mare. Cu Finlanda membră NATO, acum NATO are o graniță mult mai lungă cu Rusia.

Și cred că România are o mare importanță și datorită vecinătății sale cu Ucraina, pentru că fluxul de armament trece pe aici, pentru că regiunea Mării Negre are o importanță în creștere în Europa de Sud-Est. Ca rezultat al invadării Ucrainei de către Rusia, importanța și greutatea geopolitică a țărilor din flancul estic al NATO, inclusiv România, a crescut semnificativ.

Ce finalitate vedeți pentru războiul din Ucraina? La ora actuală, finalitatea este cumva în aer. Nu cred că Ucraina sau Rusia au capabilitățile militare pentru a obține victoria pe câmpul de luptă. Drept consecință, cred că vom vedea evoluând un conflict înghețat, un impas cu o nouă abordare și niveluri de violență mult mai reduse.

Marea întrebare care se pune este aceea dacă va fi un efort diplomat ulterior pentru a ajunge la o pace stabilă și o înțelegere teritorială. Este dificil și să ne imaginăm că Rusia va renunța la Crimeea și la celelalte teritorii pe care le ocupă. Și nu este de neconceput ca într-o zi Ucraina să se bucure de integritate teritorială.

Cred că vom putea vorbi de un deznodământ al războiului după ce Rusia va avea un nou guvern și un lider nou cu altă ideologie față de Vladimir Putin.

Cât de mare este riscul unei „oboseli” legate de războiul din Ucraina? Experimentăm deja un nivel semnificativ al acestui tip de ”oboseală”. Iar această reticență are legătură parțial și cu constrângeri legat de cantitățile de armament.

Nici Statele Unite, și nici aliații NATO nu doresc să își diminueze stocurile de armament într-un mod ce i-ar lăsa expuși strategic. Dar am încredere că Statele Unite și Europa vor veni cu noi ajutoare. Și mai cred că Ucraina trebuie să se aștepte în mod realist ca ajutorul pe care îl va primi să fie mai dificil de obținut decât în trecut.

„Putin nu va înțelege că a suferit o înfrângere strategică” Cât de delicat este viitorul războiului din Ucraina în contextul în care în acest an sunt alegeri în Statele Unite și Uniunea Europeană? Cred că trebuie să fim atenți la relația dintre războiul din Ucraina și politicile interne din Vest. Trebuie să fim atenți și la faptul că războiul din Ucraina ar putea avea potențialul de a avantaja extrema dreaptă și populismul liberal.

Marea întrebare care se pune este cine va câștiga alegerile din Statele Unite. Dacă va câștiga Donald Trump, ajutorul pentru Ucraina o să scadă mult. Și cred că Trump ar putea încerca să ajungă la o înțelegere cu Putin pentru a încheia războiul.

În Europa, cred că ajutorul față de Ucraina va fi consistent și în viitor, asta și datorită apropierii de Ucraina și datorită faptului că mai multe țări din Uniunea Europeană sunt vecine cu Ucraina.

Cum poate fi oprit Vladimir Putin? Prin descurajare. Cred că Vladimir Putin a suferit deja o înfrângere strategică majoră în Ucraina. Putin a dorit să subjuge Ucraina și să o pună în sfera de influență a Rusiei, însă a făcut opusul. A pierdut Ucraina. Chiar dacă forțele sale dețin 18% din teritorul Ucrainei, Putin a „reușit” să unifice Ucraina în jurul unei identități anti-rusești. Nu cred că Ucraina va mai fi vreodată un satelit al Rusiei.

Însă va înțelege Putin că a suferit o înfrângere strategică? Se va opri din a fi un cauzator de probleme? Mă îndoiesc. Și asta deoarece aici este vorba de un model comportamental, fie că e în Georgia, Moldova, Ucraina, Kazakhstan, Siria sau Libia. Putin e un client foarte dur. Și drept urmare, Putin va trebui urmărit cu mare vigilență și NATO trebuie să aibă pregătite forțele necesare pentru a descuraja aventurismul rusesc.

Share: