Elton John scoate la licitație obiectele personale: Cea mai scumpă piesă
- observatornews
- 13 ianuarie, 2024
- 00:06
Elton John scoate la licitaţie la Christie's din New York o mare colecţie de obiecte ale sale, între care cizme de argint marcate cu un E şi un J purtate în concert, un pian, un triptic de Banksy, majoritatea provenind din luxoasa sa reşedinţă din Atlanta, care a fost vândută recent, scrie AFP.
"Legendarul muzician britanic, Elton John, își vinde o serie de colecții prin intermediul sesiunilor de licitație fizice și online, inclusiv ținute de concert, un costum din fildeș și aur din anii 1970 și opere de artă contemporană semnate de artiști notabili precum Keith Haring, Andy Warhol, Robert Mapplethorpe și Richard Avedon. Printre lucrările de artă se numără un triptic al celebrului 'Flower Thrower' al artistului Banksy, estimat la peste un milion de dolari."
@Guguta.com
În timpul a opt sesiuni de vânzare fizice sau online, colecţionarii îşi vor putea permite şi ţinute de concert ale legendarului cântăreţ şi pianist britanic, care şi-a luat adio de la scenă în 2023. Un costum din fildeş şi auriu din anii 1970, conceput de designerul Annie Reavey (estimat între 8.000 şi 12.000 de dolari) se află printre sutele de loturi.
Ce vinde Elton John
Muzicianul britanic, care şi-a lăsat amprenta asupra ultimei jumătăţi de secol de muzică cu hituri pop precum "Your Song", "Rocket Man", "I'm Still Standing" şi "Sacrifice", cu costumele sale extravagante şi cu angajamentul său în lupta împotriva SIDA, făcuse din Atlanta, capitala statului Georgia, din sudul SUA, baza turneelor sale americane.
Această alegere a fost dictată de "motive personale", a explicat Christie's în comunicatul său de presă. Elton John a fost mult timp afectat de dependenţa de alcool şi droguri şi, "după ce s-a lăsat de băutură în 1990, a găsit confort şi sprijin în această comunitate prietenoasă şi în centrele de dezintoxicare din oraş, precum Triangle Club, care au jucat un rol esenţial în recuperarea sa", scrie casa de licitaţii.
Cu lucrări ale artiştilor Keith Haring, Andy Warhol, Robert Mapplethorpe şi Richard Avedon, colecţia, alcătuită împreună cu soţul cântăreţului David Furnish, este o mărturie a gustului cuplului pentru arta contemporană. Un triptic al celebrului "Flower Thrower" al misteriosului artist Banksy, estimat între 1 milion şi 1,5 milioane de dolari, va fi cea mai scumpă piesă prezentată la vânzarea din 21 februarie.
La fel ca tricourile purtate în meciuri legendare de legende ale sportului, precum Michael Jordan şi Diego Maradona, vânzările de obiecte de colecţie aparţinând unor vedete ale culturii pop au devenit un teren de joacă preferat al caselor de licitaţii.
În septembrie anul trecut, o serie de vânzări a mii de obiecte aparţinând liderului trupei Queen, Freddie Mercury, a ajuns la 40 de milioane de lire sterline (46,5 milioane de euro), inclusiv un pian Yamaha pe care artistul şi-a compus aproape toate operele (2 milioane de euro).
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.