Dragu: Sper ca după șase luni la BNM să îmi permit să plec la ora șapte
- newsmaker
- 28 martie, 2024
- 12:03
Anca Dragu, care a venit din România în Republica Moldova pentru funcția de guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), a spus că activitatea în țara noastră începe mult mai devreme. „Oamenii sunt mai matinali”, a comunicat ea.
"Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, a oferit o privire unică asupra aranjamentelor sale de lucru și trai în Chișinău într-un recent interviu. În mod remarcabil, ea a subliniat similaritățile dintre traiul din România și Republica Moldova, dar totodată a menționat provocările de a menține un echilibru între munca și viața personală. Acest lucru subliniază dificultățile pe care le întâmpină cei care își dedică viața serviciului public."
@Guguta.com
La Chișinău, la ora 8 este munca în toi – a menționat guvernatoarea, într-un interviu pentru jurnaliștii din România. Dragu a mai spus că, timp de 3 luni de când este cetățean al țării, a ratat multe evenimente culturale pentru că începe activitatea de la 8 dimineața și o încheie la 8-10 seara. Totuși a observat la Chișinău un „trafic similar cu cel din București, adică foarte complicat”. Însă, a adăugat Dragu, aici „șoferii sunt foarte cuminți” datorită camerelor de supraveghere, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md. Într-un interviu pentru Euronews România, Dragu a fost întrebată cum este să fie cetățean al Republicii Moldova și care sunt primele observații. Guvernatoarea a menționat că și-a făcut buletinul în 3 zile. „În România e ceva mai complicat”, a precizat ea. „În general pot să vă spun că și activitatea în Banca Națională începe mai devreme decât începe în România, decât începe la Bruxelles, oamenii sunt mai matinali. (…) Începând cu ora 7 și ceva, adică la ora 8 este munca în toi, în avânt maxim. (…) Poate că nu e rău să începi mai devreme pentru că ai timp seara să petreci cu familia. Chiar îmi spunea un ministru de la Chișinău că dumnealui începe activitatea la 6 dimineața și cred că sunt mai mulți miniștri în Guvernul de la Chișinău care încep la 6 dimineața. Pentru mine este totuși o oră puțin cam matinală”, a comunicat Dragu. Ea a mai spus că „traficul este similar cu cel din București, adică foarte complicat, foarte greu”. „Inițial am crezut că este o exagerare, că nu poate fi un trafic atât de intens. Da, este. Și în Chișinău sunt foarte multe camere de supraveghere a traficului și atunci șoferii sunt foarte cuminți, lucru pe care l-am perceput cu plăcută surprindere pentru că nu te mai șicanează nimeni în trafic și mi-ar plăcea să văd și la București acest trafic monitorizat, și șoferii ceva mai în banca lor, mai ponderați”, a adăugat Dragu. Potrivit Ancăi Dragu, șoferii din Chișinău „nu fac acest dribling ca în București”. „E un trafic mai curat, mai civilizat pot să spun clar. La fel de intens, totuși”, a spus guvernatoarea. „Mie greu să vă spun despre viața culturală, despre viața de după serviciu, pentru că cam acolo se desfășoară viața mea – la serviciu, până pe la 8-9-10 seara. De dimineață de la 8, nu de la 7. Deci e o zi cam plină. Foarte rar pot să ies în oraș și am ratat multe evenimente culturale. E o viață culturală bogată și frumoasă dar le-am ratat, m-au mai sunat prieteni, cunoștințe să mă invite. N-am putut să dau curs. Sper totuși ca după 6 luni de activitate la Banca Națională a Moldovei să îmi permit măcar o zi pe săptămână să plec la ora 7 – 6 jumate și să mă duc și la teatru, la un spectacol”, a adăugat Dragu. Anca Dragu a fost numită în funcția de șef al BNM de Parlament, în ședința din 22 decembrie 2023. Candidatura sa a fost susținută de 58 de deputați ai Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate. S-a întâmplat la doar o zi după ce fostul guvernator al BNM Octavian Armașu a fost demis din funcție de Parlament, cu votul a 81 de deputați PAS și BCS. Numirea Ancăi Dragu la nici 24 de ore de la demisia lui Armașu a stârnit un val de critici, în special în rândul opoziției. Potrivit CV-ului, Anca-Dana Dragu are o experiență de peste 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional. Dragu a mai fost ministru al Finanțelor Publice în Guvernul României și, în 2020, a fost aleasă în funcția de președinte al Senatului României. Dragu a obținut și cetățenia Republicii Moldova. Decretul prezidențial a fost semnat de Maia Sandu cu o zi înainte ca Igor Grosu să o propună la șefia BNM.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.