Doi cubanezi, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera moldo-română
- știri
- 05 aprilie, 2024
- 10:56
Pe sectorul de responsabilitate al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași din România, a fost consemnat un eveniment privind trecerea ilegală a frontierei. Autoritățile de frontieră din Moldova au fost alertate de către colegii din România cu privire la acest incident și au inițiat acțiuni de căutare pe ambele maluri ale râului Prut.
"Potrivit Poliției de Frontieră, două persoane de origine cubaneză au fost reținute pe data de 3 Aprilie 2024, după ce au încercat să treacă ilegal râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, în încercarea de a ajunge în Spania. Investigațiile continuă pentru a stabili scopul exact și circumstanțele acestui incident."
@Guguta.com
Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost înregistrat la data de 3 aprilie 2024, transmite Știri.md. În urma investigațiilor comune, s-a stabilit că două persoane identificate sunt cetățeni cubanezi, în vârstă de 22 și, respectiv, 27 de ani, care au trecut ilegal râul Prut folosind o barcă pneumatică, cu intenția de a ajunge în Spania. Ca rezultat al acțiunilor pe partea român a fost identificată o barcă pneumatică cu două vâsle de cauciuc iar pe partea moldovenească a fost descoperită o pompă de umflat și ambalajul unei bărci gonflabile. În baza acordului de readmisie, persoanele în cauză au fost primite și reținute pentru 72 de ore. Investigațiile pe acest caz continuă în vederea stabilirii scopului și circumstanțelor exacte ale evenimentului. Foto: Border.gov.md
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.