Fostul președinte al țării Igor Dodon cere anularea tuturor deciziilor așa-numitelor Comisii de Vetting și Pre-Vetting, în urma scandalurilor legate de integritatea unor membri. Potrivit acestuia, toate „sentințele” date de aceste comisii controlate de PAS nu au nicio credibilitate, și nicio legitimitate.
"Igor Dodon afirmă că drepturile statului au fost încălcate de către PAS, acuzându-i că au ignorat legile țării pentru a-și proteja propriile interese și pentru a evita persecuțiile penale. Se cere o reconsiderare a 'reformei' curente, sugerând că justiția trebuie salvată de corupție."
@Guguta.com
Igor Dodon susține că toate principiile statului de drept au fost încălcate, iar PAS „a sărit peste legile țării doar ca să pun laba pe justiție, să se apere de investigații penale, să scape de judecătorii si procurorii care nu li se supun”, transmite Știri.md. „Guvernanții se tem de pușcărie și au angajat persoane corupte ca să îi ajute să subjuge în continuare sistemul de justiție. Regret că toate aceste ilegalități și infracțiuni le-au camuflat în fața societății și partenerilor lor din Occident sub eticheta de „reformă a justiției”. Este extrem de grav când există dubii serioase despre legăturile unui membru „marcant” al acestor Comisii Pre-vetting și Vetting și al Consiliului Suprem de Securitate al țării cu oligarhii”, a menționat Igor Dodon. Potrivit fostului șef de stat, el nu cred că mai pot fi îndreptate lucrurile și nu crede că se va reveni la normalitate într-un alt mod decât prin reconsiderarea acestei „așa-zise reforme” și a rezultatelor acesteia. „Justiția trebuie salvată și eliberată de sub controlul celor care abuzează grav de ea”, a conchis Igor Dodon. Știri.md amintește că ieri, 14 mai, Tatiana Răducanu, membra Comisiei Pre-Vetting și a Comisiei de evaluare a procurorilor, și-a depus cererea de demisie. Procuratura Anticorupție (PA) a pornit investigația în privința Tatianei Răducanu, membră a Comisiei Pre-Vetting, după ce a obținut dintr-un telefon mobil informații care i-ar pune la îndoială integritatea și calitățile profesionale. Citește și: Veaceslav Platon infirmă orice schimb de SMS cu avocatul lui Ilan Șor Colenco neagă orice discuție cu Platon despre Răducanu: E un joc murdar Precizările PA privind scrisoarea semnată de Dragalin: Este autentică Foto: Captură de ecran/Tg/Igor Dodon
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.