Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Discuții la Parlament privind promovarea egalității de gen și combaterea violenței

Fortificarea eforturilor interinstituționale și menținerea unui dialog constant privind promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale femeilor au fost subiecte de discuții abordate în cadrul ședinței comune a Platformei Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a și a Comisiei de Femei a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

"În cadrul evenimentului „Pledăm pentru un trai decent acasă”, reprezentanți importanți ai Parlamentului Moldovei, Comisiei de Femei a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și ai societății civile au discutat căi de îmbunătățire a protecției socio-economice a femeilor, promovarea egalității de gen și abordarea problemei violenței. Inițiativa de a continua aceste dialoguri și efortul comun pentru implementarea reformelor necesare în beneficiul femeilor moldovene marchează un progres important în promovarea drepturilor femeilor în Republica Moldova."

@Guguta.com

În cadrul evenimentului cu genericul „Pledăm pentru un trai decent acasă” au fost prezenți reprezentanți ai Parlamentului Moldovei, Comisiei de Femei a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și ai societății civile, transmite Știri.md.  Participanții au vorbit despre protecția social-economică a femeilor din Moldova, referindu-se atât la cadrul normativ care asigură plăți egale pentru munca egală, cât și la pachetul de reforme privind susținerea femeilor aflate în concediul de maternitate. Au mai fost enunțate inițiativele legislative și progresele înregistrate cu privire la promovarea egalității de gen și combaterea violenței, ca urmare a ratificării Convenției Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cât și a Convenției Organizației Internaționale a Muncii privind violența și hărțuirea la locul de muncă. În acest sens, vicepreședintele Parlamentului Doina Gherman a apreciat deschiderea Comisiei de Femei a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova pentru inițierea dialogului și stabilirea parteneriatului în beneficiul femeilor din țara noastră. „Ceea ce ne unește este dreptul femeii la o viață trăită cu demnitate și în siguranță. Putem afirma cu încredere că un număr mai mare de femei prezente la procesul de luare a deciziilor duce la îmbunătățirea calității vieții din toate punctele de vedere. Pentru a oferi continuitate acțiunilor întreprinse până în prezent, avem nevoie de parteneri de încredere care să ne ofere suport, inclusiv la identificarea unor mecanisme de implementare a legii în domenii precum social, medicină, educație și justiție”, a menționat Doina Gherman. Așadar, reprezentanții sindicatelor au înaintat unele propuneri de îmbunătățire a legislației în vederea susținerii femeilor din Republica Moldova. Inițiativele au vizat promovarea egalității de gen și combaterea violenței, respectarea legislației privind condițiile de muncă și salarizarea etc.  Totodată, a fost remarcată necesitatea continuării dialogului și participării membrelor Comisiei de Femei a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova la ședințele tematice ale comisiilor parlamentare. Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a reprezintă un cadru de cooperare și dialog pentru consolidarea și promovarea drepturilor femeilor în țară. Platforma Femeilor Deputate este susținută de PNUD, UNFPA, UN Women și UNICEF Moldova.

Share: