De ce vor americanii să interzică TikTok. Cât valorează platforma
- stirileprotv
- 14 martie, 2024
- 23:32
La Washington, Camera Reprezentanților a adoptat o lege istorică. Acesta ar putea duce la interzicerea TikTok, în Statele Unite. Gigantul de media socială este deținut de o companie chineză.
"Oficialii americani se preocupă de influența potențială a Chinei prin utilizarea de date de pe platforma TikTok, însă trebuie să menționăm că, până în prezent, nu a fost oferit vreun caz specific în care s-ar fi produs un astfel de transfer de informații către guvernul chinez. În același timp, interzicerea TikTok în SUA ar putea avea implicații majore, mai ales în perioada alegerilor prezidențiale. Trăim într-o eră în care tehnologia joacă un rol esențial, iar controlul asupra acesteia reprezintă o dispută majoră între două superputeri mondiale."
@Guguta.com
Oficialii americani invocă motive de securitate națională, pentru interzicerea platformei, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro. Companiile din China sunt supuse unei legi privind securitatea națională, care le obligă să partajeze datele cu guvernul de la Beijing, la cerere. Iar congresmanii americani, indiferent de culoarea politică, sunt îngrijorați de influența Chinei asupra TikTok, deținută de compania Bytedance, cu sediul în Beijing. Haleluya Hadero, Associated Press: „Legiuitorii, șefii FBI și CIA, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la platforma TikTok legat de faptul că datele cetățenilor americani care folosesc această aplicație, ale celor 170 de milioane de americani care folosesc TikTok, ar putea să fie transferate automat către guvernul chinez, dar guvernul american nu a precizat niciun caz specific în care ar fi avut loc un schimb de date personale între TikTok și guvernul chinez”. Directorul executiv al TikTok încearcă să convingă. Shou Zi Chew, directorul executiv al TikTok: „În ultimii ani, am făcut investiții pentru a vă proteja datele personale și pentru a feri platforma de ingerințe străine. Vom continua să luăm măsuri similare și pe viitor”. Mariannette Miller-Meeks, guvernatoare Iowa: „Știm că oamenilor le place această platformă de socializare, știm că firmele mici o folosesc, dar faptul că Partidul Comunist chinez are acces la baza de date, are capacitatea de a transmite mesaje în masă și de a face propagandă, acest lucru pune în pericol securitatea noastră”. Lega care cere interzicerea TikTok mai trebuie să treacă de Senat. Și, în aceste condiții, președintele Biden a anunțat deja că o va promulga. De atunci, compania mamă, Bytedance, ar avea la dispoziție 6 luni să vândă platforma - pe care, însă, o evaluează la un preț uriaș - 268 de miliarde de dolari. Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe: „Când vezi ceva bun la altcineva, încerci să obții acel lucru pentru tine. Aceasta este logica unui bandit. Chiar dacă SUA nu au găsit dovezi privind modul în care TikTok pune în pericol securitatea națională, nu au încetat suprimarea TikTok-ului. În cele din urmă, acest lucru se va întoarce împotriva SUA”. Interzicerea TikTok ar avea implicații majore, înaintea alegerilor prezidențiale, din Statele Unite unde cei doi candidați - unul de 77 de ani altul de 81 - râvnesc la votul tinerilor. După ce inițial a vrut să interzică platforma prin decret, în timpul mandatului său, Donald Trump și-a schimbat părerea. Mai ales că un important donator pentru campania sa electorală are acțiuni la Bytedance. Max Klymenko, antreprenor și creator de conținut: „În prezent, TikTok are o importanță incredibilă, din punct de vedere cultural, pentru generația Z și pentru cei mai tineri. Pentru acest public, TikTok este o platformă foarte importantă. Acolo e lumea divertismentului, acolo curg comentariile și analizele din lumea divertismentului. Acolo se face și o anume educație”. Steven Jiang, CNN: „Cred că, până la urmă, așa cum au subliniat mulți experți, esența acestei dispute trece dincolo de o singură aplicație și algoritmii foarte secreți și eficienți din spatele acesteia. Este, într-adevăr, vorba despre controlul tehnologiilor înalte între două superputeri, nu doar TikTok și algoritmii, ci și semiconductorii, calcul cuantic și altele de genul acesta”.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.