De ce animalele se micșorează în timp. Ce remarcă o nouă teorie
- dcnews
- 23 ianuarie, 2024
- 01:05
Se micșorează unele specii de animale de la un an la altul? Se pare că da. Oamenii de știință chiar au confirmat asta. Iată explicația!
"Un studiu recent a adus în atenție posibile explicații pentru fenomenul de micșorare al dimensiunilor animalelor, punând în evidență influența factorilor ecologici, precum competiția pentru resurse și riscul de dispariție. Acesta demontează regula tradițională, cunoscută sub numele de 'regula lui Cope', care susține că animalele evoluează spre dimensiuni corporale mai mari în timp."
@Guguta.com
Un studiu recent citat de Science Daily ar putea oferi o explicație pentru fenomenul care a dus la reducerea dimensiunilor atunci când vine vorba de animale. Potrivit cercetătorilor, doi factori ecologici esențiali - competiția acerbă pentru hrană între specii și amenințarea iminentă de dispariție - par să joace un rol semnificativ.
Publicat în revista Communications Biology, studiul a utilizat modele computaționale pentru a simula procesele evolutive și a analizat mai mult fosile pentru a identifica modelele schimbărilor dimensiunilor la diverse specii.
Dr. Shovonlal Roy, un cercetător de la Universitatea din Reading, a subliniat că animalele se adaptează la mediul în care trăiesc asemenea modului în care oamenii se ajustează la condițiile meteorologice. Așa se face că în regiunile unde există o competiție acerbă pentru hrană și adăpost, speciile prezintă tendința de a se micșora pe măsură ce se extind și se adaptează la limitarea resurselor. Un exemplu notabil este reprezentat de caii de mici dimensiuni din Alaska care au ajuns astfel sub influența schimbărilor climatice și a transformărilor în vegetație.
În contrast, în zonele unde competiția este mai puțin intensă, corpurile animalelor au tendința de a crește în dimensiune. Totuși, această evoluție poate duce la o vulnerabilitate sporită în fața riscului de dispariție, așa cum s-a întâmplat în cazul dinozaurilor.
Studiul și-a propus să conteste "regula lui Cope" care sugerează că anumite grupuri de animale evoluează către dimensiuni corporale mai mari pe parcursul a mii sau milioane de ani. Cercetarea a identificat trei modele distincte de schimbare a dimensiunilor corporale în contexte diferite.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.