De ce a plecat Mitropolitul Moldovei Vladimir la Moscova
- europalibera
- 26 decembrie, 2023
- 11:21
Mitropolitul Moldovei Vladimir se află la Moscova, unde a oficiat două slujbe, în data de 24 și 25 decembrie, în biserica cu hramul „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, a cărui paroh este. De asemenea, acesta va participa la Sfântul Sinod de pe 27 decembrie.
"Mitropolitul Moldovei Vladimir, care a servit la biserica 'Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare' din Moscova, este motivat să răspundă necesităților moldovenilor din Moscova, potrivit declarațiilor vicarului Mitropoliei Moldovei, Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu. Aceasta nu este prima dată când ÎPS Vladimir oficiază o slujbă la Moscova, subliniind consolidarea relațiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă și comunitatea moldovenilor din capitala Rusiei."
@Guguta.com
Potrivit vicarului Mitropoliei Moldovei, Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, fiind parohul bisericii „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova, „mitropolitul Vladimir este motivat să slujească la această biserică, pentru a răspunde necesităților moldovenilor din Moscova”.
De asemenea, vicarul a precizat că „mitropolitul nu a participat la sfânta liturghie de la această biserică pentru a-l substitui pe patriarhul Kirill”.
Nu este pentru prima dată când Mitropolitul Moldovei Vladimir oficiază o slujbă la Moscova. Acesta a mai fost la Moscova pe 7 și 8 octombrie 2023, unde a oficiat slujbele la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” de la Kremlin în locul patriarhului Kirill, care s-ar fi îmbolnăvit.
ÎPS Vladimir s-a aflat în Rusia timp de o săptămână pentru a participa la festivitățile prilejuite de ziua adormirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej și la un sinod al Patriarhiei ruse.
Câteva zile mai târziu, pe 13 octombrie, ÎPS Vladimir a fost decorat, la Moscova, de patriarhul Kirill cu una dintre cele mai înalte distincții ale Patriarhiei Moscovei - Ordinul Patriarhal, „Cuviosului Serafim de la Sarov”, gr. I, pentru eforturile „de consolidare a societății moldovenești în jurul valorilor ortodoxe”.
Decorarea mitropolitului „este un fel de remunerare pentru că a acceptat să demonstreze că Biserica Ortodoxă Rusă încă rămâne într-o anumită măsură consolidată”, este de părere analistul Igor Boțan.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.