David Cameron: Marea Britanie investește pentru stabilitate în Balcanii de Vest
- digi24
- 04 ianuarie, 2024
- 19:45
Ministrul de externe britanic David Cameron, aflat joi în vizită în Kosovo, a reiterat sprijinul ţării sale pentru „stabilitate” şi „progres” în Balcanii de Vest, relatează AFP, preluată de Agerpres.
"Vivem într-o lume plină de incertitudini și instabilitate, iar în astfel de momente, Marea Britanie trebuie să își susțină prietenii și să lucreze îndeaproape la alianțele sale importante", a declarat David Cameron. Acesta a subliniat nevoia de investiții în regiuni anterior instabile, dar care acum arată semne de stabilitate și progres. În acest sens, Marea Britanie va investi în acest an 45 de milioane de lire sterline. Cameron a exprimat, de asemenea, susținerea Londrei pentru independența Kosovo și a subliniat necesitatea unei coexistențe pașnice între sârbii și albanezii din Kosovo.
@Guguta.com
„Trăim într-o lume de mare nesiguranţă şi de mare instabilitate, o lume de mari conflicte. Acesta este un moment în care ţări precum Marea Britanie trebuie să-şi sprijine prietenii, să lucreze îndeaproape la alianţele noastre importante”, a spus David Cameron în cadrul unei conferinţe de presă, după o întrevedere cu şefa diplomaţiei kosovare, Donika Gërvalla-Schwarz.
Cameron a subliniat importanţa investiţiilor „în regiunile care au fost instabile, dar care dau acum semne bune de stabilitate şi progres”, invocând „importanţa (pentru ţara sa) a stabilităţii în Balcanii de Vest”.
Acesta este motivul pentru care „Marea Britanie investeşte anul acesta 45 de milioane de lire sterline (52 de milioane de euro)”, a spus Cameron, care a vizitat trupele britanice din cadrul forţei de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord din Kosovo (KFOR), care numără în total 4.500 de militari.
David Camerona vizitat trupele britanice memebre KFOR, detașate la Priștina, în Kosovo. Sursa foto: Profimedia Images Forţele britanice din cadrul KFOR au fost suplimentate, de la 400 la 600 de militari, după uciderea unui ofiţer de poliţie kosovar de către o grupare armată în septembrie anul trecut.
Şeful diplomaţiei britanice a subliniat necesitatea unei coexistenţei paşnice între sârbii şi albanezii din Kosovo, cu o populaţie de 1,8 milioane de locuitori, dintre care 120.000 sârbi.
Ministrul de externe britanic a exprimat, de asemenea, sprjinul Londrei faţă de independenţa Kosovo, proclamată în 2008 de fosta provincie sârbă, însă niciodată acceptată de Belgrad.
„Suntem un susţinător puternic al independenţei Kosovo, al suveranităţii Kosovo şi al dreptului său de a fi recunoscută de către alte (state) ca fiind o ţară pe deplin suverană şi membră a familiei naţiunilor”, a mai spus Cameron.
Independenţa Kosovo a fost recunoscută de peste 100 de ţări, inclusiv de Statele Unite şi de 22 din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene (mai puţin Republica Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania), însă nu şi de Rusia şi China, aliaţi ai Belgradului.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.