Imagini memorabile cu prăbușirea unui pod emblematic din orașul american Baltimore au făcut turul televiziunilor din întreaga lume.
"Un incident naval grav a avut loc când un pod lung de peste doi kilometri și jumătate s-a prăbușit în apele unui rău, după ce a fost lovit de un cargou. Incidentul, care a avut loc noaptea, când nu era trafic pe pod, a dus la dispariția a șase persoane. Cargo-ul aparține companiei Synergy Marine Group din Singapore, dar a fost închiriat de o firmă daneză. Guvernatorul statului Maryland a declarat stare de urgență în urma incidentului."
@Guguta.com
Structura cu o lungime de peste doi km și jumătate s-a năruit în apele unui rău după ce a fost lovită de un vas-cargo abia plecat din port, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro. Scafandrii pazei de coastă au scos două persoane din apă, dar alți 6 oameni sunt de negăsit. Bilanțul ar fi putut fi însă mult mai dramatic dacă echipajul nu apuca să alerteze că are probleme cu propulsia. Autoritățile au oprit traficul, însă pe pod se afla o echipă de muncitori. În mai puțin de 20 de secunde, impresionanta structură metalică, inaugurată în 1977, s-a prăbușit că un joc de domino în râul Patapsco. Julian Carter, inginer: ”Aceste structuri au, de fapt, un concep destul de simplu în privința punctelor de articulație, fiind mai degrabă fragile. Ne putem imagina energia extraordinara a impactului, când cargo-ul cu o greutate de mii și mii de tone a lovit pilonul. Un eveniment incredibil de nefericit, la care nu te-ai aștepta, date fiind tehnologia actuală, navigația prin satelit. Dacă priviți felul în care s-a prăbușit, se vede că e o structură continuă, inter-conectată. Fiecare piesă este legată de toate celelalte.” Marele noroc a fost că accidentul s-a petrecut în toiul nopții, când nu era trafic. Însă, în momentul respectiv, pe pod se aflau câțiva muncitori care reparau asfaltul. James Wallace. șef departament pompieri Baltimore City: ”Am reușit să scoatem doi oameni din apă. Unul dintre ei a refuzat să meargă la spital, pentru că nu avea nimic. Însă celălalt a fost preluat de medici în stare gravă.” Din primele date ale anchetei, înainte să lovească podul, vasul ar fi pierdut propulsia, dar nu se știe decamdata dacă au fost probleme cu motorul, sistemul electric ori alimentarea. Wes Moore, guvernatorul statului Maryland: ”Putem confirma faptul că echipajul aflat la bord a anunțat autoritățile că au o problemă cu alimentarea de curent, dar suntem recunoscători pentru faptul că, între apelul de urgență și momentul prăbușirii, au existat persoane care au început să oprească traficul, pentru ca mai multe mașini să nu ajungă pe pod". David McFarlane, consultant: ”În general, navele de marfă sunt foarte greu de manevrat la o viteză mai mică de șapte noduri. Când cobori sub această viteză, depinzi de remorchere pentru diferitele manevre. În imaginile transmise nu am văzut niciun remorcher.” Cargo-ul aparține companiei de transport maritim Synergy Marine Group din Singapore, dar fusese închiriat de o firma daneză pentru acest transport. Potrivit postului CNN, vasul a mai fost implicat într-un incident în 2016, în portul belgian Anvers. Ultima inspecție a navei a fost făcută în septembrie anul trecut, când nu au fost detectate probleme. Guvernatorul statului american Maryland a declarat stare de urgență, ca să obțină rapid resurse federale pentru operațiunile de deblocare a portului. Podul Francis Scott Key, lung de peste 2 kilometri și jumătate, cu patru benzi de circulație, a ajuns în apa după ce unul dintre piloni a fost izbit de un vapor care transporta containere. Având că destinație Sri Lanka, cargoul a plecat din portul Baltimore cu 15 minute înainte de ora 1 noaptea. La ora 1 și 25, nava era încă pe traiectoria normala și nimic nu prevestea dezastrul.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.