Ludmila Balan, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de la noi și-a cunoscut perioada de apogeu în perioada cât prezenta emisiunea „Tanti Ludmila Show”, o emisiune despre și pentru copii. Dar, puțini știu că începuturile mamei lui Dan Balan au fost în calitate de crainică la Televiziunea Națională.
"Ludmila Bălan, în ciuda așteptărilor părinților săi de a deveni artistă de operetă sau filolog, și-a construit o carieră de succes în televiziune. Primii pași în televiziune au fost făcuți în 1980, în timpul studiilor sale la Facultatea de Filologie, Universitatea de Stat din Moldova, când a răspuns la un anunț de angajare ca crainic televisionar. La acel moment, era deja mamă, după ce l-a născut pe fiul ei, Dan Bălan, în anul 1979."
@Guguta.com
În ciuda faptului că mama își vedea fiica artistă de operetă, iar tata o vedea filolog, Ludmila Bălan și-a construit o carieră de invidiat în televiziune.
De mică spunea poezii, iar prima dată a urcat pe scenă la vârsta de doi ani, ca la patru ani, tata să-i compună prima poezie pentru Moș Crăciun.
Începuturile la Televiziunea Națională: „Coridorul era negru de fete, vreo 300. Toate erau chitite, dar eu zero” Era cursul IV, anul 1980, la facultatea de Filologie din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM), când a văzut un anunț că se caută crainici la televiziune. Atunci, a decis să se pregătească și să-și încerce norocul, deși, de un an deja era mamă de băiat. În 1979, Ludmila l-a născut pe Dan Bălan.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.