Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat în Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi în ţară, relatează duminică DPA, citată de Agerpres.
"Nehammer, un politician conservator, a anunțat că se vor intensifica utilizarea testelor genetice și controalele stricte pentru a verifica relațiile de rudenie în procesul de reunificare a familiilor refugiaților cu statut deja recunoscut, într-o încercare de a asigura integritatea acestui proces în Austria."
@Guguta.com
Nehammer, un politician conservator, a anunţat duminică o intensificare a utilizării testelor genetice pentru a dovedi relaţiile de rudenie, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro. Verificările efectuate de experţi în documente şi de către oficiali în domeniul securităţii vor fi, de asemenea, înăsprite ca parte a procesului de reîntregire a familiei, a declarat el pentru agenţia austriacă de presă APA. "Vom restricţiona reunificarea familiilor prin controale stricte", a declarat cancelarul austriac, fără să precizeze cât de multe fraude au fost descoperite până în prezent în astfel de proceduri. Reunificarea membrilor familiei refugiaţilor cu statut deja recunoscut a fost împiedicată de pandemia de coronavirus, iar în prezent Viena se confruntă cu o creştere uriaşă de cereri în acest sens. Ministerul de Interne austriac a înregistrat circa 6.900 de cereri de azil în primul trimestru al acestui an. Dintre acestea, 45% au fost făcute de persoane care au primit un permis de intrare în cadrul unui program de reîntregire a familiei. Cu un an în urmă, proporţia a fost de 16%, potrivit DPA.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.