Doctorul în drept Constituțional, Teodor Cîrnaț este de părere că legea care permite retragerea cetățeniei persoanelor incluse în liste internațională este încă o metodă de a lupta cu concurenții politici.
"Retragerea cetățeniei pe baza 'listelor Magnitski' ar putea transforma Republica Moldova într-un stat polițienesc, punând în pericol principiile statului de drept", avertizează Teodor Cîrnaț în cadrul unei emisiuni de la Canal5.md.
@Guguta.com
În cadrul unei emisiuni de la Canal5.md, Teodor Cîrnaț a spus că dacă autoritățile vor merge pe modul „listelor Magnitski” și va fi retrasă cetățenia, atunci R. Moldova nu mai este un stat de drept, dar unul polițienesc, transmite Știri.md. „Dacă omul pretinde la o funcție publică, la politică, la Președinție, și tu zici că acesta e concurentul meu, îi retragi cetățenia, și nu mai poate concura. Mergem mai departe, partidul politic care este concurentul meu, eu inițiez procesul să-l declar neconstituțional și îl scot din cursă. După ce trec alegerile pot să spună că eu nu am avut dreptate. Eu l-am scos din cursă! Este nedemocratic, intră în contradicție cu statul de drept”, spune Cârnaț El avertizează că adoptarea unor astfel de practici ar putea duce la o încălcare gravă a statului de drept, transformând statul în unul polițienesc. „Eu nu pot să accept această idee. Un copil de al meu este într-o listă a altui stat, eu accept poziția acelui stat și, adică, renunț la acel copil. Atunci când în familie un copil face probleme, vine vecinul și-ți spune că i-a stricat mașina, tu-i spui, bine că m-ai informat, eu o să mă descurc. În așa circumstanțe, statul trebuia să-și protejeze propriii cetățeni, dar dacă la mijloc este ceva, să pornească o procedură internă prin procuratură, unde să-i demonstreze vina, că anume așa-i și nu altfel. Dacă noi mergem pe varianta „liste Magnitski”, retragem cetățenia, atunci nu este stat de drept, este un stat polițienesc, cum este în prezent R. Moldova”, a mai spus el. Prezent în cadrul aceleiași emisiuni, fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a adăugat că această lege nu este altceva decât un abuz politic și juridic, care ar trebui examinat de Curtea Constituțională, iar dacă va fi cazul, inclusiv la CEDO. Știri.md amintește că pe 16 mai, proiectul de lege care împuternicește Serviciul de Informații și Securitate să analizeze oportunitatea de a retrage cetățenia subiecților restricțiilor internaționale a fost votat de Parlament în lectură finală. Potrivit proiectului, în cazul subiecților restricțiilor internaționale, cetățeni ai Republicii Moldova, SIS va analiza oportunitatea și, după caz, va sesiza Agenția Servicii Publice în vederea inițierii procedurii de retragere a cetățeniei Republicii Moldova.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.