Cine este jurnalistul care i-a luat interviu lui Vladimir Putin
- digi24
- 09 februarie, 2024
- 20:43
Audiențele lui Tucker Carlson au doborât recorduri, dar a fost concediat brusc de Fox News în luna aprilie a anului trecut.
"Jurnalistul controversat Tucker Carlson devine primul reporter occidental care îl intervievează pe Vladimir Putin de la începerea războiului cu Ucraina. Carlson, cunoscut pentru susținerea sa vocală a lui Putin și pentru controversa generată de comentariile sale, continuă să susțină libertatea de exprimare pe noua sa platformă, în ciuda plecării sale de la Fox News după acuzații de defăimare și propagarea de informații false."
@Guguta.com
Acum, Carlson a devenit primul jurnalist occidental care l-a intervievat pe Vladimir Putin de când Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. În vârstă de 54 de ani, controversatul Tucker Carlson este primul jurnalist occidental care l-a intervievat pe Putin de când Rusia a invadat Ucraina, în urmă cu aproape doi ani. Dar cine este Tucker Carlson, de ce a fost de acord Putin cu interviul și de ce i-a oferit Carlson lui Putin ocazia de a vorbi? Sunt întrebări a căror răspunsuri sunt regăsite într-o analiză realizată de Sky News. Emisiunea lui Tucker Carlson de la Fox News Carlson, care a fost un susținător vocal al lui Vladimir Putin în trecut, a fost demis de la Fox News în aprilie anul trecut. În 2016, emisiunea lui de la Fox News era difuzată în prime-time, în timpul săptămânii, iar Tucker Carlson Tonight a devenit una dintre cele mai importante emisiuni din rețea în termeni de audiență, dar și o voce influentă în politica republicană. A devenit cel mai bine cotat program de știri prin cablu pentru grupul demografic 25-54 de ani, Fox News devenind astfel cea mai urmărită rețea de știri prin cablu din SUA. Cifrele au scăzut după plecarea lui Carlson. A validat adesea teorii ale conspirației și propagandă de extremă dreapta. A pus sub semnul întrebării de multe ori eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID și a comparat campaniile de vaccinare cu „experimentele naziste”. Deși a avut succes în rândul telespectatorilor, comentariile sale controversate au determinat multe agenții de publicitate să se distanțeze de Fox News. Plecarea din televiziunea mainstream Carlson a plecat de la Fox News în aprilie anul trecut, la mai puțin de o săptămână după ce compania-mamă Fox Corp a fost de acord să facă o plată de 787,5 milioane de dolari către Dominion Voting Systems, pentru a evita un proces pentru defăimare. Rețeaua nu a oferit nicio explicație pentru plecarea lui Carlson. Dominion, care produce aparate de vot, a dat în judecată postul pentru că în emisiunile sale a promovat informații false potrivit cărora a manipulat alegerile din 2020. Era de așteptat ca Tucker Carlson să depună mărturie în proces. În câteva mesaje, Carlson a recunoscut că afirmațiile despre frauda la alegeri sunt lipsite de temei. El a mai spus în aceste mesaje că îl urăște „cu pasiune” pe fostul președinte Donald Trump, ceea ce este o abatere de la retorica din emisiunile sale. Carlson a apelat la X, care a distribuit interviul cu Putin Carlson și-a relansat emisiunea pe X anul trecut și a spus despre platforma deținută de Elon Musk că este ultima care mai permite libertatea de exprimare. Joi seară a postat interviul cu Putin atât pe X, cât și pe site-ul lui.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.