Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Cine este Frederik, viitorul monarh al Danemarcei. Ce poreclă are

Prinţul moştenitor Frederik, viitorul monarh, era cunoscut în Danemarca ca un petrecăreţ la începutul anilor 1990, dar percepţiile au început să se schimbe după ce a absolvit Universitatea Aarhus în 1995 cu un master în ştiinţe politice.

"Prințul moștenitor Frederik, cunoscut pentru pasiunea sa pentru mediu și un spirit aventuros, urmează să preia tronul Danemarcei, după ce regina Margrethe a II-a a anunțat neașteptat abdicarea."

@Guguta.com

În timpul studiilor a petrecut o perioadă la Harvard, în Statele Unite, unde s-a înscris sub pseudonimul Frederik Henriksen. Ulterior a servit în marina daneză, unde a fost poreclit "Pingo" - poreclă care, potrivit Daily Mail, i-a fost atribuită după ce costumul său de neopren s-a umplut de apă în timpul unui curs de scufundări şi a trebuit să se mişte ca un pinguin.

În vârstă de 55 de ani şi-a câştigat numele de temerar, luând parte la o expediţie de schi de patru luni prin Groenlanda în 2000. A fost spitalizat în urma unor accidente cu sania şi cu scuterul. "Nu vreau să mă închid într-o fortăreaţă. Vreau să fiu eu însumi, o fiinţă umană", a spus el în urmă cu mai mulţi ani, insistând că va rămâne aşa chiar şi după ce va prelua tronul.

Prinţul moştenitor Frederik, ca şi regele Charles al III-lea al Marii Britanii, este cunoscut pentru pasiunea sa pentru mediu. El a promis să "ghideze corabia" Danemarcei în viitor. Soţia sa, prinţesa Mary, a crescut pe insula australiană Tasmania şi lucra ca avocat când cei doi s-au cunoscut în 2000, într-un bar din Sydney, în timpul Jocurilor Olimpice. Ea a declarat, într-un interviu, că nu ştia că el este prinţul Danemarcei atunci când s-au întâlnit, spunând: "Nu ştiam că este prinţ al Danemarcei: "O jumătate de oră mai târziu, cineva a venit la mine şi m-a întrebat: "Ştii cine sunt aceşti oameni?"."

Ei sunt consideraţi de unii ca reprezentând valorile moderne şi au încercat să le ofere celor patru copii ai lor - Christian, Isabella, Vincent şi Josephnie- o educaţie cât mai normală, trimiţându-i în principal la şcoli de stat. Spre deosebire de tradiţia regală britanică, nu va avea loc o ceremonie oficială de încoronare a prinţului moştenitor Frederik. În schimb, accederea sa la tron va fi anunţată în ziua respectivă de la Castelul Amalienborg din Copenhaga.

El va deveni rege al Danemarcei şi şef de stat în această ţară - care este o monarhie constituţională -, precum şi în Groenlanda şi în Insulele Feroe. El va fi cunoscut drept Regele Frederik al X-lea.

Regina Danemarcei şi-a anunţat în mod neaşteptat abdicarea în discursul său tradiţional de Anul Nou. Margrethe a II-a, care are 83 de ani, se va retrage oficial de pe tron la 14 ianuarie. Ea se află de 52 de ani pe tron. După moartea verişoarei sale îndepărtate, Elizabeth a II-a a Marii Britanii, anul trecut, în septembrie, Margrethe era ultima regină care mai domnea în Europa. Mai mult de 80% dintre danezi se consideră monarhişti, iar anul trecut, mii de persoane au venit să sărbătorească semicentenarul domniei reginei.

Share: