China exclude din Congresul Național nouă responsabili ai armatei
- digi24
- 30 decembrie, 2023
- 11:32
China a exclus din parlamentul său nouă responsabili militari, printre care patru generali din unitatea însărcinată cu rachetele strategice, într-o vastă remaniere care intervine în urma numirii unui nou ministru al apărării.
"Schimbări majore par să aibă loc în structura de conducere a armatei chineze, cu noi numiri de lideri și cercetări de corupție, indicând posibile legături între oficialii puși sub acuzatoare și fostul ministru al apărării, Li Shangfu."
@Guguta.com
Decizia, anunţată de agenţia oficială de presă Xinhua după o sesiune a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez la putere, nu a fost explicată până în prezent.
Eşaloanele înalte ale armatei chineze par a fi în plină restructurare de la dispariţia din spaţiul public la sfârşitul lunii august a lui Li Shangfu, numit ministru al apărării în martie, apoi demis oficial în octombrie.
În cele din urmă, Dong Jun a fost numit vineri nou ministru al apărării, punând capăt lunilor de post vacant în această poziţie strategică. Încă din iulie, autorităţile au anunţat că vor numi o nouă conducere la unitatea însărcinată cu rachetele strategice, în special nucleare. Media au informat la acea dată despre o anchetă de corupţie implicându-l pe fostul său şef al unităţii.
Cei nouă responsabili excluşi vineri din Congresul Naţional al Poporului, parlamentul chinez, au fost membri nealeşi ai acestuia. Demiterea lor "sugerează că (persoanele demise) fac obiectul unei anchete şi confirmă anumite zvonuri care circulă pe această temă", estimează firma de consultanţă SinoInsider, cu sediul în Statele Unite şi specializată în politică chineză.
Pentru analistul Lyle Morris, de la think tank-ul american Asia Society, a existat o "legătură între aceşti ofiţeri şi Li Shangfu". Noul titular al portofoliului, Dong Jun, a fost până în prezent comandantul marinei, funcţie pe care a deţinut-o din august 2021.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.