Cheltuielile TRM, motiv de scandal. O deputată socialistă cere anchetarea cazului
- newsmaker
- 19 martie, 2024
- 15:57
Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Adela Răileanu, tot ea membră a comisiei parlamentare responsabilă de mass-media, acuză conducere „Teleradio-Moldova” (TRM) că ar refuza să prezinte unele cheltuieli ale companiei.
"Parlamentara Adela Răileanu a cerut Curții de Conturi să verifice modul în care sunt cheltuiți banii publici la Teleradio-Moldova (TRM), subliniind posibilitatea unui apel similar către Procuratura Anticorupție. În ciuda reticenței inițiale a directorului general al TRM, Vlad Țurcanu, de a oferi un răspuns complet din cauza considerentelor de secret comercial și confidențialitate, există o deschidere pentru auditul tuturor organelor de control posibile."
@Guguta.com
Parlamentara îi cere Curții de Conturi să verifice, în acest context, cum sunt cheltuiți banii publici la TRM, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md. Mai mult, ea nu exclude că ar putea face o sesizare similară și în adresa Procuraturii Anticorupție, dacă răspunsul Curții nu va fi unul „adecvat”. Contactat de NM pentru o reacție, directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, a explicat că nu i-a putut oferi parlamentarei un răspuns complet la solicitarea înaintată, din cauza secretului comercial și al datelor cu caracter personal pe care instituția publică este obligată să-l protejeze, conform legii. Țurcanu a precizat, însă, că TRM se află la „dispoziția tuturor organelor de control posibile”. „După audierile organizate pe platforma Comisiei parlamentare de specialitate, a urmat o ședință importantă la Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare (CSD) al TRM. Regretabil, dar am constatat aceeași tendință de a ascunde modul în care sunt gestionate fondurile acestei instituții publice. Orice solicitare de a argumenta milioanele cheltuite este întâmpinată cu replici despre secretul comercial sau reproșuri referitoare la ingerința în politica editorială”, scrie Adela Răileanu pe rețelele de socializare. Parlamentara a anunțat în acest context că a făcut o solicitare către Curtea de Conturi pentru a verifica modul în care sunt cheltuiți banii publici la TRM. Deputata a spus că se așteaptă să primească un „răspuns adecvat” din partea instituției de control, fără trimiteri la secretul de comercial sau datele cu caracter personal. „Am solicitat un control al Curții de Conturi pentru a primi răspunsuri convingătoare privind existența sau lipsa unor probleme de transparență și de gestionare a banilor publici. Vreau să cred că nu va fi necesară și o solicitare către Procuratura Anticorupție”, a mai precizat socialista Adela Răileanu. Reacția TRM Contactat de NM pentru un comentariu, directorul general al Companiei „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, a confirmat că a primit o sesizare depusă de Adela Răileanu la Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Țurcanu a precizat că i-a răspuns deputatei, doar că „nu conform cerințelor” acesteia. „I-am răspuns doamnei Răileanu, doar că nu exact conform cerințelor dumneaei, având în vedere niște sensibilități care decurg din câteva legi care pun la adăpost persoanele fizice și juridice cu care „Teleradio-Moldova” a încheiat contracte la Revelionul din 31 decembrie 2023, din punct de vedere al secretului comercial și al datelor cu caracter personal. Ce am constatat că se încadrează în limitele legale nu i-am furnizat doamnei Răileanu. (…) Doamna deputat, beneficiind de imunitate, poate declara orice lucru, iar noi avem argumentele noastre”, a declarat Vlad Țurcanu. Directorul general al TRM susține că este gata să ofere toate informațiile necesare, însă doar „persoanelor autorizate”: „Am mai spus și acum două săptămâni în ședința Comisiei și ieri personal am anunțat la ședința CSD că cine se îndoiește de corectitudinea contractelor pe care le-am avut noi cu peroane fizice și juridice, să știe că stăm la dispoziția tuturor organelor de control posibile ca să elucideze acest lucru, doar că acces la anumite tipuri de contracte pot avea numai persoane autorizate, cum este un membru al Consiliului de Conturi, un procuror sau un deputat, dacă se creează o comisie specială”. Menționăm că Vlad Țurcanu este așteptat joi, 28 martie, în plenul Parlamentului, pentru a prezenta raportul privind activitatea Companiei „Teleradio-Moldova” în anul 2023.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.