Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Charles Michel nu se retrage din funcția de președinte al Consiliului European

Președintele Consiliului European, Charles Michel, criticat intens pe parcursul ultimelor săptămâni după ce a anunțat că va candida la europarlamentare, și-a anunțat retragerea din cursă și rămânerea la șefia Consiliului, pentru a preîntâmpina o eventuală ocupare interimară a funcției de Viktor Orban, relatează Politico, citând surse europene.

"Decizia neașteptată a lui Michel de a candida la alegerile europarlamentare a pus liderii europeni în dificultate, forțându-i să găsească un succesor rapid. Această mutare a indicat un interes mai mare al lui Michel pentru viitorul său politic decât pentru rolul său actual și viitorul UE."

@Guguta.com

Decizia lui Michel vine cu două zile înainte ca liderii europeni să se întâlnească la Bruxelles. Anunțul surpriză al lui Michel că va candida la alegerile europarlamentare din vară, situație în care ar fi însemnat că pleacă din funcție înainte de finalul mandatului său, a provocat furia oficialilor europeni, diplomaților și Parlamentului European.

Oficialii au perceput anunțul său drept un semnal că dă mai multă importanță propriului viitor politic decât rolului pe care îl are în prezent și viitorului UE. 

Decizia lui Michel punea presiune și pe liderii europeni să-i găsească rapid un succesor de compromis și să finalizeze și ocuparea posturilor de conducere la nivel european mult mai rapid decât era în mod obișnuit calendarul. 

După ce ar fi fost ales, Michel urma să preia mandatul de europarlamentar la mijlocul lui iulie, deschizând ușa posibilității ca Viktor Orban, liderul țării care asigură președinția rotativă a Consiliului UE, să ocupe interimar președinția Consiliului European. Funcția de președinte al Consiliului European este crucială pentru numeroase decizii, inclusiv pentru ajutorul pentru Ucraina invadată. 

De asemenea, președintele Consiliului European conduce întâlnirile șefilor de guvern europeni și, împreună cu Parlamentul European, are prerogativa centrală de formare a noii Comisii Europene, brațul executiv al Uniunii Europene. 

Președintele Klaus Iohannis a fost vehiculat intens în ultimele săptămâni ca posibil succesor al lui Charles Michel la șefia Consiliului European, în condițiile în care cutuma europeană era ca cel mai vechi șef de stat sau guvern din Consiliu să-i succeadă celui care pleacă.   

Potrivit Bloomberg, Iohannis se afla pe o listă restrânsă de foști lideri UE, printre care Mario Draghi, fostul premier al Italiei și Xavier Bettel, fostul premier din Luxemburg, ale căror nume au fost vehiculate ca posibili candidați pentru această funcție, care este una dintre cele mai importante din Uniunea Europeană. 

Totuși, în urma retragerii lui Michel de la europarlamentare și a rămânerii acestuia la post până la finalul mandatului, discuția succesorului lui Michel se va discuta la termen, în perioada în care se fac negocierile politice pentru noii lideri la Comisie și Consiliu, el mai probabil în luna noiembrie a acestui an.

Share: