Cerere scăzută pentru procedurile gratuite de fertilizare in vitro
- europalibera
- 30 ianuarie, 2024
- 07:40
33 de cupluri din Chișinău au beneficiat anul trecut de una din cele 100 de proceduri de fertilizare in vitro acoperite de bugetul municipal.
"Infertilitatea este o problemă în creștere în Republica Moldova, cu 11% din cuplurile de vârstă reproductivă care se adresează la Centrul de Sănătate a Reproducerii și Genetica Medicală confruntându-se cu incapacitatea de a concepe. Programele naționale și municipale există pentru a ajuta aceste cupluri, dar mulți nu sunt conștienți de aceste posibilități sau nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate," potrivit unui articol de pe Știri.md.
@Guguta.com
Alte 40 de FIV au fost făcute prin programul național, din 60 disponibile. Specialiștii spun că nu toate cuplurile infertile știu despre aceste posibilități.
Programul municipal de suport financiar pentru reproducere umană asistată medical pentru cuplurile cu viză de reședință în municipiul Chișinău este prevăzut pentru 3 ani (2023-2025). Pentru fiecare an, municipalitatea alocă 6 milioane de lei pentru 100 de cupluri infertile, adică 60.000 de lei per procedură.
Din cele 35 de dosare depuse în 2023, au fost eligibile 33, spun autoritățile locale, care se așteaptă ca, anul acesta, să se adreseze mai multe cupluri. Până acum, 19 femei au rămas însărcinate.
Municipalitatea explică numărul mic de cereri prin faptul că programul a fost aprobat în mai 2023, dar a început la modul practic abia în august.
„Aș vrea să nu existe probleme de infertilitate la noi în societate, dar, din păcate, cred ca vor fi mai multe dosare pentru 2024”, a spus Europei Libere șeful Direcției asistență medicală și socială din Chișinău, Vladimir Bolocan.
Alte 60 de proceduri de FIV sunt acoperite parțial de către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), într-un program național lansat în 2017. Anul trecut, au fost efectuate 40 de proceduri, pe când cele mai multe au fost realizate în 2019 – 59 la număr.
„S-au adresat mai mulți, dar nu au fost eligibili. Sunt niște criterii specificate în ordinul Ministerului Sănătății și, dacă un cuplu nu este eligibil, dosarul este respins sau este retras pentru o perioadă, pentru ca să facă tratament sau să aducă analizele necesare”, explică medicul obstetrician-ginecolog de la Centrul Sănătatea Reproducerii și Genetica Medicală, Victoria Ciubotaru.
De asemenea, spune ea, oamenii nu cunosc că există o astfel de oportunitate. Cei care ar trebui să-i informeze sunt medicii de familie, dar și alți specialiști. În plus, statul acoperă doar costul unei singure proceduri (peste 30.000 de lei), iar medicamentele și consumabilele sunt cumpărate de cupluri. În multe cazuri, e nevoie de mai multe însămânțări artificiale, rata de succes fiind de 40%.
În total, din 2017 până în 2023, prin programul național au fost efectuate 316 de proceduri de FIV, pentru care s-au alocat puțin peste 10 milioane de lei. Toate au loc în clinici private.
11% din cupluri sunt infertile.
Potrivit unui studiu realizat de UNFPA, fenomenul infertilității este în ascensiune în R. Moldova, însă statisticile oficiale nu oferă date despre infertilitatea feminină și masculină, atât primară cât și secundară, inclusiv ca urmare a infecțiilor tractului genital.
Studiul operează cu datele Centrului de Sănătate a Reproducerii și Genetică Medicală, care arată că circa 11% din cuplurile de vârstă reproductivă care se adresează la acest centru se confruntă cu problema incapacității de a concepe. Pentru 2,5% din acestea, singura posibilitate de a avea un copil biologic este fertilizarea in vitro.
Ponderea femeilor care întâmpină dificultăți în a concepe este de circa 12%, iar cea a bărbaților – de 10%, ceea ce demonstrează faptul că infertilitatea nu este o afecțiune specifică doar femeilor.
„Până nu demult se considera că femeia este infertilă și ea este vinovată pentru asta. Nici pe departe nu este așa. Acum proporția este de 60 de femei la 40 bărbați, practic este jumătate la jumătate”, spune Victoria Ciubotaru.
Specialista îndeamnă tinerii să evite relațiile sexuale cu parteneri multipli și să utilizeze prezervativul pentru a se feri de maladiile cu transmitere sexuală, care pot cauza infertilitatea. Cuplurile care vor să facă un copil ar trebui să facă examene profilactice, iar dacă nu pot concepe o sarcină timp de 12 luni, să se adreseze la medic.
„La noi ajung cuplurile peste 3, 5 sau 8 ani de când încearcă să conceapă un copil. Când îi întrebăm de ce au venit așa târziu, ei ne spun că au mai fost la alți specialiști, dar fără rezultat, alții au așteptat să se rezolve de la sine. Este necesar ca populația să fie educată și să știe că sunt servicii medicale care să îi ajute”, mai spune Victoria Ciubotaru.
După 12 luni, specialiștii operează cu termenul de „infertilitate în cuplu”. Aceasta poate fi provocată de infecțiile cu transmitere sexuală, sindromul ovarelor polichistice, endometrioză, patologiile endocrine sau dereglările metabolice.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.