Centrul de Învățare și Educație a Adulților din Capitală își continuă activitatea
- știri
- 30 ianuarie, 2024
- 11:48
Primăria municipiului Chișinău informează că actorii implicați în buna desfășurare a activității Centrului Municipal de Învățare și Educație a Adulților (CMÎEA) s-au întrunit într-o ședință comună, în vederea totalizării activității instituției pe parcursul anul 2023, de la inaugurarea acesteia, în luna aprilie 2023.
"Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților în Chișinău reprezintă un punct de referință în educația adultă a Republicii Moldova, oferind programe de dezvoltare personală și profesională care beneficiază de susținerea financiară a organizației DVV Internațional Moldova. Primăria Chișinău și partenerii săi sunt determinați să continue dezvoltarea acestui centru, în vederea atingerii obiectivelor Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă."
@Guguta.com
În cadrul reuniunii au participat viceprimarul Angela Cutasevici, reprezentanții ai Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, ai organizației DVV Moldova și Levan Kvatchadze, Directorul Regional pe statele Ucraina, Belarus și Moldova de la DVV Internațional.
De menționat că Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților este unic de acest tip în țară, fiind un exemplu în acest sens.
Așadar, în perioada iunie - decembrie 2023, au fost completate 4.000 de formulare de înregistrare, iar 1.843 de cetățeni au frecventat cursurile și activitățile de dezvoltare personală, profesională și educație civică, oferite cu titlu gratuit de CMIEA, cu suportul financiar al DVV International Moldova. Totodată, 28 de formatori, experți în domeniu, au realizat 548 de ședințe, în total 1.842 de ore academice.
Cele mai solicitate cursuri în cadrul Centrului au fost cele de limba engleză și italiană, bazele scrierii de proiecte, proiectarea și modelarea vestimentară, dezvoltarea competențelor digitale, fotografie, contabilitate 1C, curs de inițiere în afaceri, arta oratorică etc.
Primăria Chișinău este decisă, împreună cu partenerii săi de dezvoltare DVV Moldova, să continue activitatea și să dezvolte Centrul, pentru a majora numărul beneficiarilor și diversitatea programelor.
Astfel, Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților va continua să rămână o instituție publică, deschisă tuturor și fiecărui adult, locuitori ai municipiului Chișinău, care aspiră să-și realizeze nevoile educaționale și să-și schimbe viața în sensul unui viitor mai bun, prin educație permanentă și dezvoltare, indiferent de statutul social și de educație.
Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților are la bază Memorandumul privind înțelegerea și cooperarea reciprocă încheiat între Primăria Municipiului Chișinău și Reprezentanța Asociației Germane pentru Educația Adulților în Republica Moldova AO „DVV International Moldova”, cu scopul de a realiza cel de-al patrulea obiectiv al Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă, și anume promovarea valorii procesului de învățare și educație a adulților și a învățării pe tot parcursul vieții.
În prezent, circa 150 de persoane participă la cursurile din cadrul programelor CMIEA, desfășurate de 2-3 ori pe săptămână.
Foto: Primăria Chișinău
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.