Ce spune Dan Perciun despre închiderea unor școli care rămân cu puțini elevi
- realitatea
- 23 ianuarie, 2024
- 22:17
O eventuală decizie de a închide școlile care rămân cu puțini elevi va aparține consiliilor raionale, a declarat Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la emsiunea Rezoomat de la Rlive TV.
"Până în 2025, Republica Moldova prevede crearea unei rețele de 35 de școli model pentru a îmbunătăți calitatea studiilor și a încuraja părinții să trimită copiii la aceste instituții. Părinții care își transferă copiii la școlile model vor primi o alocație financiară lunară de 1000 de lei, contribuind la reducerea sărăciei și satisfacerea nevoilor familiei", a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
@Guguta.com
Potrivit lui, până în 2025 va fi constituită o rețea de 35 de școli model pentru a încuraja părinții să-și dea copiii la o instituție de învățământ ce are menirea de a îmbunătăți calitatea studiilor din Republica Moldova.
„Va fi o decizie politică la nivelul consiliilor raionale. Fiecare situație trebuie tratată individual. Dacă vorbim de o instituție de învățământ care are 10 elevi, iar la 5 kilometri distanță este o instituție bună, în care sunt profesori la toate disciplinele, care a fost recent renovată, unde copiii pot vedea o tablă interactivă, unde este tehnică de calcul, eu, în calitate de părinte aș opta ca copiii mei să meargă 5 kilometri cu autobuzul ca să ajungă la acea instituție de învățământ, decât să învețe într-o instituție unde n-avem profesor la biologie, fizică, chimie. Ceea ce putem noi face este să creăm anumite stimulente pentru ca oamenii să ia decizii, sper în interesul copiilor lor”, a mai spus ministrul Educației și Cercetării.
Astfel, părinții care vor accepta să-și transfere copiii la școlile model vor primi o alocație financiară lunară de 1000 de lei.
„Noi suntem conștienți că copiii din aceste localități, de regulă, vin din familii social-vulnerabile și credem că în orice scenariu 1000 de lei pe lună nu se vor pierde și vor contribui și la reducerea sărăciei în rândul copiilor. Din punctul nostru de vedere, acest stimulent financiar are două roluri, pe de o parte, să faciliteze această tranziție, pe de altă parte, să suplinească bugetul familiei pentru orice necesități ar avea copilul respectiv”, a declarat Dan Perciun.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.