Un supercomputer al NASA a realizat o simulare a unui zbor către o gaură neagră supermasivă. Simularea urmărește o cameră pe măsură ce se apropie, orbitează pentru scurt timp și apoi traversează orizontul evenimentelor - punctul fără întoarcere - al unei găuri negre masive, la fel ca cea din centrul galaxiei noastre.

"Jeremy Schnittman, astrofizician la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA, a simulat două scenarii ale călătoriei unei camere spre o gaură neagră supermasivă - scenarii ce conectează matematica relativității cu consecințele din universul real. În acest proces misterios, forțele gravitaționale și distorsiunile spațiu-timp devin mai pregnante, până la punctul de singularitate, unde legile fizicii așa cum le cunoaștem noi încetează să mai funcționeze."

@Guguta.com

„Oamenii întreabă adesea despre acest lucru, iar simularea acestor procese greu de imaginat mă ajută să conectez matematica relativității cu consecințele din universul real”, a spus Jeremy Schnittman, astrofizician la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA din Greenbelt, Maryland, care a creat simulările, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. „Așa că am simulat două scenarii diferite, unul în care o cameră – un înlocuitor pentru un astronaut îndrăzneț – ratează orizontul evenimentului, iar unul în care trece granița, pecetluindu-și soarta.”  Destinația este o gaură neagră supermasivă cu masa de 4,3 milioane de ori mai mare decât a Soarelui nostru, echivalent cu cea situată în centrul galaxiei noastre Calea Lactee.  „Dacă ai de ales, vrei să cazi într-o gaură neagră supermasivă”, a explicat Schnittman.  „Găurile negre de masă stelară, care conțin până la aproximativ 30 de mase solare, posedă orizonturi de evenimente mult mai mici și forțe mai puternice, care pot sfărâma obiectele care se apropie înainte ca acestea să ajungă la orizont.”  Acest lucru se întâmplă deoarece atracția gravitațională de la capătul unui obiect mai aproape de gaura neagră este mult mai puternică decât cea de la celălalt capăt.  Orizontul de evenimente al găurii negre simulate se întinde pe aproximativ 25 milioane de kilometri, sau aproximativ 17% din distanța de la Pământ la Soare. Un nor plat, învolburat de gaz fierbinte și strălucitor, numit disc de acreție, îl înconjoară și servește drept referință vizuală.  La fel și structurile strălucitoare numite inele fotonice, care se formează mai aproape de gaura neagră. Pe măsură ce camera se apropie de gaura neagră, atingând viteze din ce în ce mai apropiate de cea a luminii însăși, strălucirea discului de acreție și a stelelor de fundal devine amplificată în același mod în care sunetul unei mașini de curse care se apropie este mai puternic.  Pe parcurs, discul găurii negre, inelele fotonice și cerul nopții devin din ce în ce mai distorsionate - și chiar formează mai multe imagini pe măsură ce lumina lor traversează spațiul-timp tot mai deformat. La orizontul evenimentelor, chiar și spațiul-timp însuși curge spre interior cu viteza luminii, limita de viteză cosmică.  Odată ajunși în el, atât camera, cât și spațiul-timp în care se mișcă se grăbesc spre centrul găurii negre - un punct unidimensional numit singularitate, unde legile fizicii așa cum le cunoaștem noi încetează să mai funcționeze. „Odată ce camera traversează orizontul, distrugerea sa este la doar 12,8 secunde distanță”, a spus Schnittman. De acolo, sunt doar 128.000 de kilometri până la singularitate.  Această etapă finală a călătoriei s-a încheiat într-o clipă. Versiunile redate ca videoclipuri la 360 de grade permit spectatorilor să privească de jur împreujur în timpul „călătoriei”. În scenariul alternativ, camera orbitează aproape de orizontul evenimentului, dar nu trece și scapă în siguranță.