Ce funcție obligatorie WhatsApp are de implementat
- stirileprotv
- 12 februarie, 2024
- 15:37
WhatsApp se pregătește pentru o transformare radicală, platforma urmând să se deschidă pentru a permite accesul altor aplicații, de la concurență, nu numai din suita Meta.
"Schimbarea mult așteptată la WhatsApp promite să revoluționeze modul în care comunicăm, permițându-ne să trimitem și să primim mesaje din diverse aplicații de mesagerie direct în WhatsApp. Această inovație, cu impact major asupra utilizatorilor, este posibilă datorită unei noi reglementări legislative europene."
@Guguta.com
Schimbarea așteptată la WhatsApp va fi de mare anvergură, permițându-le utilizatorilor să trimită mesaje din alte aplicații de mesagerie care să fie primite în WhatsApp, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro. Noua funcție care va fi disponibilă pentru utilizatorii companiei controlate de Mark Zuckerberg va putea fi lansată grație unei modificări legislative. În septembrie anul trecut, Parlamentul European a desemnat Meta, compania mamă a WhatsApp, ca fiind o companie "gatekeeper" și i-au cerut să își deschidă serviciile către terți în termen de șase luni - adică până în luna martie a acestui an. Acest lucru face parte din setul de reglementări privind piețele digitale prin care i s-a impus Apple să-și deschidă iPhone-ul pentru utilizatorii din UE, în magazinele de aplicații ale terților. Pentru un utilizator de WhatsApp, noua reglementare înseamnă să primească mesaje în aplicație din iMessage, Messenger, Telegram, Signal, și orice altă aplicație de comunicare prin mesaje. Mai mult, criptarea end-to end ar trebuie să fie operațională și în această situație. Această interoperabilitate va începe cu mesajele text, urmând apoi imaginile, mesajele vocale, videoclipurile și transferul de fișiere. Apelurile și discuțiile de grup vor veni mai târziu, poate chiar și peste ani de zile, arată Forbes. Utilizatorii au posibilitatea să aleagă Dick Brouwer, director tehnic la WhatsApp, subliniază că o cerință de bază este ca utilizatorii să aibă posibilitatea să aleagă. „Pot alege dacă vreau sau nu să particip la schimbul de mesaje cu terțe părți. Acest lucru este important, deoarece ar putea fi o sursă importantă de spam și escrocherii". Dacă optați pentru această opțiune, veți vedea mesajele de la alte aplicații într-o secțiune separată care va apărea în partea de sus a Inbox-ului, deoarece "aceste rețele sunt foarte diferite", spune Brouwer. Noua funcție va permite comunicarea cu prietenii, cunoștințele ori familia indiferent de aplicațiile folosite de ei, fără ca să mai fi nevoit să descarci toate aceste aplicații.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.