Astăzi se împlinesc 174 de ani de la nașterea jurnalistului și poetului nepereche Mihai Eminescu. Mulți dintre noi îl cunoaștem pe Eminescu mai degrabă drept o persoană romantică care și-a lăsat semnătura sub sute de versuri de o valoare aparte pentru poporul nostru.

"Articolul explorează viziunile lui Mihai Eminescu despre sistemul de învățământ, subliniind problemele și soluțiile identificate de poet. Defectele sistemului educațional pe care Eminescu le-a menționat în trecut par a avea, în continuare, o relevanță în epoca modernă."

@Guguta.com

Totuși, activitatea sa este mult mai amplă. Profesorul Mihai Aliman, într-un articol postat în Tribuna Învățământului, menționează că: „În epocă [Eminescu] era mai cunoscut ca publicist decât ca poet, iar în iunie 1883, când se îmbolnăvește, Grigore Ventura răspândește în lumea bucureșteană știrea despre drama ziaristului Eminescu”

Fiind jurnalist, Eminescu atinge zeci de subiecte importante care vizează sistemul român sau politica națională și internațională. De altfel, în data de 1 iulie 1875, ministrul Titu Maiorescu îl numește pe Eminescu revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui. În acest post, Eminescu urma să scrie peste 400 de documente și rapoarte în care a descris problemele sistemului educațional.

În acest articol noi am selectat textul mai multor publicații scrise de jurnalistul și revizorul Mihai Eminescu, care reflectă opinia sa privind problemele din sistemul educațional de cândva, dar și soluțiile oferite de acesta. Astfel, precum spunea poetul altădată: „Toate-s vechi și nouă toate”, unele dintre problemele din sistemul educațional descrise acum un secol și jumătate de către poet, astăzi încă par să aibă o urmă de actualitate. Altele, mai puțin.

„Acești copii nu învață nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput”

Mihai Eminescu credea că nu este de ajuns ca un elev să consume informația, mult mai necesar fiind ca acesta să înțeleagă ceea ce consumă. Totodată, poetul mai menționa că: „Limba trebuie să fie clară, înțeleasă de către elevi, să se întemeieze pe graiul viu al poporului nostru”.

„Copiii români sunt încărcați cu materii atât de multe și atât de diverse, încât nici profesorii, nici școlarii nu se pot orienta în capetele lor. Acești copii nu învață nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu și judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila și scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate școlile la noi. Vezi tineri care au învățat latinește, grecește, istoria universală, logică și psihologie, științe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul și… cu toate astea, nu știu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit școala au uitat tot…”

Poetul afirmă că: „Învățând pe de rost numirile tuturor orașelor de pe pământ și toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante și de animale, această masă de cunoștințe, oricât de nouă ar fi pentru o inteligență, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici îndemânatică de a judeca și de a distinge drept de strâmb”.

„Școala școală, statul stat și omul om”

Mihai Eminescu menționa că dezvoltarea sistemului educațional este un proces amplu care vizează direct nivelul de profesionalism al statului și al persoanelor ce activează în sistem. Profesorul Dumitru Pancu menționează într-un articol postat pe site-ul Luceafărul că Eminescu a publicat prețioase aprecieri asupra unor cărți de geografie, pe unele dintre ele chiar criticându-le și respingându-le: „Autorul nu știe a construi o frază corectă și cu toate acestea scrie cărți didactice. Halal de țară”.

„Școala va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefecții oameni care să știe administrație, finanțe și economie politică, învățătorii pedagogi, pe când adică va fi școala școală, statul stat și omul om, precum e în toată lumea, iar nu cum e la noi – ca la nimeni, unde găsești în cercurile cele mai înalte oameni care trăiesc în vecinică dușmănie cu gramatica sau cu dreapta judecată.”

„Pentru 300 de franci profesorul să fie obligat a ști atât de mult și celălalt, pentru mii de franci, să nu fie obligat a ști nimic?”

O altă problemă pe care a pus accent Eminescu au fost salariile profesorilor. Acesta menționa că după „18-20 de ani de învățătură continuă”, profesorii sunt obligați să activeze în singura ramură a serviciului public unde, în schimbul unui salariu „neînsemnat”, se cer garanții de capacitate.

„Copilul n-are nevoie de bătaie?”

La acest capitol, viziunea lui Eminescu ar putea stârni în zilele noastre unele semne de întrebare. Acesta se pare că era împotriva violenței școlare și se opunea faptului ca un profesor să lovească un elev neascultător. Totuși, soluția oferită de poet era mai puțin blajină.

„Copilul mojicului [prost crescut] n-are nevoie de bătaie. O știm din experiență că nici un elev nu e mai ascultător, mai harnic, mai în bună orânduială în toate ale lui decât copilul țăranului. Acesta își îndrăgește învățătorul și-i intră în voie. Dacă vreunul dintre ei e îndărătnic, clasa îl îndreaptă pe el. Profesorul n-ar avea decât să se plângă de-un elev către clasă pentru ca copiii de țărani, constituiți în mica republică, să-i dea celui rău și singuri, din proprie inițiativă, bani pe miere [expresie românească: a mustra, a batjocori, a bate] și să-l facă om. Aceasta o poate spune oricine din experiență. […] Nu bătaia cerem în școală, nici nu o vom cere vreodată. Ceea ce trebuie să exigem în interesul disciplinei este însă ca elevi ce, prin proprie vină, sunt în stare a scoate din fire pe un profesor oricât de liniștit să nu umble reclamând pe la ministeriu și să nu erijeze cauza lor în cauză celebră.”

Eminescu credea că în sistemul educației de atunci nu exista „nici educație, nici utilitarism în învățământ”, ci mai degrabă „tot soiul de obiecte, o încărcare a programelor cu tot ­soiul de materii, din care nici una nu se învață cum se cade”.

În viziunea poetului, o școală bună este atunci când elevul învață în ea „mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul”. Pentru a atinge această performanță, Eminescu credea că învățământul trebuie să aibă la bază o filosofie și „o anumită poziție în ce privește teoria cunoașterii”. Acesta afirma că: „Instrucția este, în esența ei, o formă a cunoașterii”.

Dar voi ce credeți despre viziunile lui Mihai Eminescu privind învățământul și cât de actuale sunt pentru ziua de astăzi problemele și soluțiile evidențiate de poet?