Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Cazul tânărului adus cu SMURD-ul la Chișinău: Era pasager într-o mașină condusă de un șofer băut

Noi detalii în cazul tânărului de 22 de ani, adus cu SMURD-ul la Chișinău, după un accident rutier în nordul țării. Potrivit poliției, el era pasager într-o mașină condusă de un șofer băut.

"Un tânăr grav rănit în urma unui accident rutier, produs de un șofer în stare de ebrietate, a fost transportat de urgență la spital cu ajutorul unui echipaj SMURD. Acesta reprezintă prima intervenție aero-medicală a SMURD din 2024 pe teritoriul țării."

@Guguta.com

Intervenția a fost efectuată de un echipaj SMURD Iași, în dimineața zilei de 31 ianuarie. Tânărul a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de 29 ianuarie în apropiere de satul Soloneț, raionul Soroca.

Potrivit datelor oferite de Ina Banari, ofițer de presă de la IP Soroca, victima era pasager într-o mașină condusă de un tânăr de 21 de ani. Șoferul se afla în stare de ebrietate și la un moment dat a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe carosabil, s-a izbit de șanțul de scurgere, după care s-a inversat de mai multe ori.

Șoferul, care avea o concentrație de 0,90 mg/l  de alcool în aerul expirat, a scăpat nevătămat, iar tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgență la spital.

Ulterior, acesta a fost preluat din raionul Drochia și adus cu elicopterul la Chișinău.

Pacientul se află în stare critică, dar stabilă și nu a suferit complicații în timpul zborului. Acesta a fost monitorizat constant de medicii și paramedicii SMURD.

În capitală, elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde tânărul a fost preluat de medicii de la Serviciul Republican AVIASAN și transportat la Institutul de Medicină Urgentă din capitală pentru îngrijiri medicale specializate.

De la începutul anului 2024 aceasta este prima intervenție aero-medicală SMURD pe teritoriul țării.

În după-amiaza zilei de astăzi, 31 ianuarie, un echipaj aero-medical SMURD de la Iași a efectuat o intervenție aeriană pentru a transporta un tânăr în vârstă de 22 de ani, din satul Zgurița, raionul Drochia, spre municipiul Chișinău. Acesta a suferit diverse traumatisme în urma unui accident rutier.

Share: