Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Câte persoane au solicitat săptămâna trecută asistența medicală urgentă

Săptămâna trecută 15 827 de cetățeni au chemat ambulanța, pentru a li se acorda asistența medicală urgentă. Din totalul solicitărilor, 2 564 au fost la copii.

"CNAMUP a anunțat că, după acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 6329 pacienți, dintre care 1299 sunt copii, au fost transportați la spitale. În ultima săptămână, cele mai multe urgențe au fost de natură cardiovasculară și respiratorie. Echipele de asistență medicală urgentă au intervenit, de asemenea, la 32 de accidente rutiere, iar 33 de pacienți au necesitat transportul la spitale pentru tratament specializat."

@Guguta.com

Potrivit informațiilor oferite de CNAMUP (Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească), după acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 6329 pacienți, dintre care 1299 copii au fost transportați la spitale.

„În această perioadă au fost înregistrate 413 apeluri inutile, care nu se încadrează în criteriile solicitărilor de urgențe medicale. În ultima săptămână, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru persoanele cu următoarele urgențe: 3825 cardiovasculare, dintre care 45 cu sindrom coronarian acut; 3119 respiratorii, dintre care 1744 pe motivul infecțiilor respiratorii virale acute; 1934 neurologice, inclusiv 239 de accidente vasculare cerebrale și 1543 traumatologice”, se menționează în comunicat.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit la 32 de accidente rutiere, produse pe traseele țării, în urma cărora au avut de suferit 39 de persoane, dintre care 10 copii. Ulterior, 33 de pacienți au fost transportați la instituțiile spitalicești pentru tratament specializat.

Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat 40 de apeluri pe motivul urgențelor toxice, printre care 15 intoxicații cu monoxid sau bioxid de carbon, 13 cu medicamente și 6 cu alcool. De asemenea, 20 persoane au suferit în urma expunerii îndelungate la temperaturile joase. Menționăm faptul că, 12 persoane au fost diagnosticate cu hipotermie generalizată de gradul I-II, iar 8 au suferit degerături de diferite grade.

Share: