Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Casa Albă a anunțat că asistenţa americană pentru Ucraina a încetat complet

Casa Albă a anunţat joi, 11 ianuarie, că asistenţa acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă a "încetat complet", din cauza lipsei unui acord în Congres pentru a continua sprijinirea autorităţilor de la Kiev.

"Negocierile privind un pachet de ajutor pentru Ucraina continuă în Washington, cu condiţionarea acestuia de revizuirea măsurilor de securitate la frontierele SUA. Opoziţia republicană se arată dispusă să aprobe pachetul doar dacă democraţii sunt de acord cu implementarea unor măsuri la frontiera cu Mexicul. Aceste negocieri au loc în contextul în care serviciile de informaţii americane au raportat că Rusia a utilizat rachete balistice nord-coreene în atacurile sale recente împotriva Ucrainei."

@Guguta.com

La Washington continuă totuşi negocierile cu privire la un pachet de ajutor pentru Ucraina care ar putea fi condiţionat de o revizuire a măsurilor de securitate la frontierele SUA.

„Asistenţa pe care le-o ofeream a încetat acum", a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby, potrivit Agerpres, care citează relatează EFE şi Reuters.

Viitorul ajutorului american pentru Ucraina se decide în prezent în Congres, unde democraţii controlează Senatul (camera superioară), iar republicanii Camera Reprezentanţilor (camera inferioară).

Preşedintele american Joe Biden, din partea Partidului Democrat, a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între SUA şi Mexic.

În faţa acestei situaţii, Kirby a folosit conferinţa sa de presă de joi pentru a-i îndemna încă o dată pe republicani să aprobe ajutorul pentru Ucraina, în special după ce serviciile de informaţii americane au concluzionat că Rusia a folosit rachete balistice nord-coreene în unele dintre ultimele sale atacuri împotriva Ucrainei.

„Atacurile pe care le desfăşoară ruşii sunt în creştere. Iar acum folosesc rachete balistice nord-coreene pentru a efectua aceste atacuri", a afirmat Kirby.

Potrivit lui Kirby, Rusia a lansat cel puţin o astfel de rachetă balistică asupra Ucrainei la 30 decembrie 2023 şi de asemenea "mai multe" rachete balistice nord-coreene la 2 ianuarie a.c., ca parte a unui alt atac asupra infrastructurii ucrainene.

Aceste rachete au fost parte integrantă a atacurilor cu rachete şi drone al Rusiei asupra Ucrainei la sfârşitul anului 2023 şi începutul acestui an în ceea ce a fost cel mai mare atac de la începutul războiului, în februarie 2022.

SUA, cel mai important furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, au acordat Kievului 44,2 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit datelor Departamentului de Stat.

Share: